Valea Jiului 30 ani

Valea Jiului la 30 de ani de la mineriadă

În iunie 1990, în timp ce așa-numiții golani ocupau Piața Universității, trenurile din Petroșani porneau spre capitală pentru “a readuce ordinea” într-o țară care se zbătea între democrație și comunism. Treizeci de ani mai târziu, crimele împotriva umanității rămân în dosare prăfuite, plimbate între instituții și procese birocratice, iar România continuă să se zbată între manipulare, corupție și speranță. Într-un prezent care ne obligă să confruntăm o realitate dură, care rareori lasă loc pentru vindecarea vechilor traume, am vizitat Valea Jiului, încercând să surprindem povestea locului și a oamenilor săi. 

Adesea asociată cu mineriadele, o industrie aflată în comă și cu abandonul postdecembrist, povestea Văii Jiului continuă printre mine abandonate, orașe dezolante și dealuri împădurite.

Istoria oamenilor printre dealuri bogate și minerit

Într-o atmosferă posomorâtă și cenușie, Valea Jiului reamintește povestea micilor orașe industriale românești, abandonate și ruinate după trecerea la democrație, odată cu închiderea marilor industrii care le susțineau economic. Printre clădiri părăsite, construcții neterminate și case coșcovite, urmele tranziției spre consumerism se zăresc în ambalajele aruncate pe jos și în reclamele colorate.

În spatele clădirilor masive ale fostelor mine și ale străzilor aproape goale de astăzi, Uricani, Lupeni și Vulcan sunt localități istorice, atestate încă din secolul al XV-lea. Orașele de astăzi sunt clădite pe vechile sate istorice în care s-au stabilit populații din Țara Hațegului și Valea Streiului pentru a se ocupa de păstorit și de prelucrarea produselor agricole. Deși nu există atestări istorice anterioare, există indicii că Valea Jiului a fost locuită încă din timpul ocupației romane, iar în zona localității Lupeni a fost găsit un bust al zeului Ares, datând din această perioadă și sugerând existența exploatării aurifere în zonă. În afară de tradiția în creșterea animalelor, orașele de pe Valea Jiului au avut un rol militar important în luptele împotriva armatei otomane, iar în timpul Primului Război Mondial orașul Uricani a fost pierdut și recucerit de armata română de trei ori. Treptat, odată cu descoperirea importanței zonei pentru exploatarea cărbunelui, vechile tradiții și urmele fostelor comunități care au trăit în Valea Jiului s-au pierdut în fața unei industrii miniere colosale.

Primele zăcăminte de cărbune au fost găsite spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar în anul 1840 a început exploatarea zăcămintelor de cărbune de la suprafață. Începând cu jumătatea secolului al XIX-lea, Valea Jiului a intrat într-un proces rapid de dezvoltare industrială și urbană, iar populația a crescut constant până în anii 1990, când o mare parte din mine au fost închise. Până la naționalizarea din perioada comunistă și la înființarea Sovrom Cărbune, mare parte din exploatarea minieră era administrată de Imperiul Austro-Ungar, iar după 1918 de societăți comerciale private, locul prevestind o continuă dezvoltare. Cu toate acestea, condițiile de muncă erau extrem de grele, salariile oamenilor erau mult prea mici, iar accidentele frecvente. Drept urmare, minerii din Lupeni au intrat în grevă în anul 1929 cerând îmbunătățirea condițiilor de muncă și a salariilor. Greva din 1929 a fost înfrântă de armata română și s-a terminat cu 28 de morți din rândul minerilor, zeci de răniți și oameni dispăruți și o stare de asediu asupra orașului, reprezentând astfel unul dintre cele mai negre episoade din istoria revoltelor muncitorești din România secolului al XX-lea. În august 1977, minerii protestează din nou pentru îmbunătățirea calității condițiilor de muncă și de viață. Deși guvernul comunist la satisface o parte din revendicări, mulți dintre participanții la proteste continuă să fie persecutați de Securitate. 

Cine rămâne în Valea Jiului?

În prezent, cea mai mare parte a minelor sunt închise, dar peisajul zonei rămâne în continuare unul minier, lăsând să se vadă urmele unei industrii apuse și ale unor orașe aflate într-un proces de depopulare. În lipsa locurilor de muncă, oamenii au ales să plece spre alte localități ori în străinătate, lăsând în urmă comunități îmbătrânite, care adesea par nostalgice. Și totuși, în ciuda schimbărilor demografice, Vulcan, Lupeni și Uricani nu au devenit orașe fantome.

Viața oamenilor continuă în propriul ritm, de la grupurile de copii care se joacă printre fiarele și gunoaiele din cartierul Dallas până la pensionarii care joacă table în fața blocurile sovietice din Uricani. Într-un loc al uitării și al trecutului, peisajul urban din Valea Jiului se schimbă între case vechi și dărăpănate, blocurile sovietice ale anilor ’50 și turnurile înghesuite ale anilor ’80. Printre cărămizile și betoanele unor orașe cândva prospere, cei care au rămas în Valea Jiului își amintesc trecutul și privesc triști ruinele care îi înconjoară. Mulți dintre acești oameni sunt bucuroși că încă locuiesc în vechile blocuri, în ciuda faptului că acestea încă au încălzire cu sobă ori că tencuiala e picată. Chiar și așa, pentru aceștia, vechile clădiri cu balcoane micuțe și coloane îndreptate spre strada principală, le readuc aminte de gloria trecută a orașului.

Astăzi o imagine simbol a sărăciei și a criminalității din zonă, cartierul Dallas era de asemenea râvnit în anii de dinainte de revoluție. Blocurile masive și înalte, așezate pe vârful dealului și părând să vegheze întregul oraș Vulcan, sunt astăzi locuite de cei mai săraci oameni din oraș. În spatele turnurilor înalte, copiii și adulții își petrec zilele în condiții insalubre, trăind constant cu grija zilei de mâine. 

Cei mai mulți oameni rămași în Valea Jiului trăiesc în continuare în condiții dificile, iar traiul acestora este departe de a fi confortabil. Pentru marea majoritatea, anxietatea viitorului rămâne cea mai mare apăsare, iar în lipsa minelor, cei mai mulți se simt nepregătiți să se adapteze.

Curioși, dar zâmbitori la vederea străinilor în micile lor localități, aceștia ne spun că traiul este decent pentru cei care au lucrat în mine și care au acum o pensie, dar că situația este mult mai grea pentru generațiile tinere. Rata șomajului din Valea Jiului este una dintre cele mai ridicate din țară, iar în multe localități numărul șomerilor îl depășește pe cel al angajaților. O speranță pentru un viitor mai bun poate veni din turism, deși mulți dintre minerii zonei ar prefera revitalizarea industriei. Mineritul, în ciuda condițiilor dificile și periculoase, reprezintă mai mult decât un loc de muncă pentru oamenii rămași în aceste locuri. Pentru ei, industria minieră este echivalentă cu stabilitatea, forța și dezvoltarea orașelor. Aceștia își amintesc nostalgici zilele în care orașele lor se dezvoltau în fața noilor construcții, ale galeriilor miniere și ale oamenilor care se mutau în Valea Jiului din toată părțile României.

Făcând abstracție de jocurile politice ale perioadei postdecembriste, industria mineritului de huilă și cărbune este condamnată la pierire. Atât considerentele ecologice, cât și cele economice, decid soarta acestei zone, lăsând în urmă comunități destrămate și dezamăgite. Marele secret al revitalizării zonei pare să stea în turism, iar în ultimii ani antreprenori din toate colțurile lumii au investit în dezvoltarea laturii turistice. Potențialul turistic al zonei este foarte mare, Valea Jiului aflându-se înconjurată de munți, dealuri, râuri și pârâuri, ascunzând mici sate în care urmele epocilor trecute încă se zăresc printre ferestre tradiționale și curți îngrijite. Mai mult de atât, fostele mine pot reprezenta un punct de plecare pentru turism, iar vechile galerii ar putea fi redeschise pentru turiști. Cu toate acestea, imaginea generală a Văii Jiului sugerează că prea puține s-au făcut în vederea dezvoltării turistice a zonei.

La treizeci de ani de la mineriada din iunie 1990 și după o lungă istorie a protestelor, manipulărilor și promisiunilor neîndeplinite, Valea Jiului nu mai pare să fie locul minerilor furioși și determinați, iar chiar simpla imagine a minerilor devine tot mai prăfuită. În locul ei, au rămas ruinele și oamenii, iar aceștia, printre greutăți și dezamăgiri, privesc cu mândrie fosta statuie a minerilor, zbătându-se între nostalgie și speranța unui viitor mai bun.


Bibliografie: 

“Istoria Orasului Lupeni | Istoric Lupeni – TourismGuide.ro.” https://www.tourismguide.ro/html/orase/Hunedoara/Lupeni/istoric_lupeni.php. Accessed 11 Jun. 2020.

“Scurt Istoric al mineritului în Valea Jiului – Realitatea Petrileana.” 21 Nov. 2016, https://realitateapetrileana.ro/scurt-istoric-al-mineritului-in-valea-jiului/. Accessed 11 Jun. 2020.

“Istoric – SNIMVJSA.” http://www.snimvj.ro/istoric.aspx. Accessed 11 Jun. 2020.

“Istoric – Primaria orasului Uricani.” http://orasuluricani.ro/istoric/. Accessed 11 Jun. 2020.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two × two =

%d bloggers like this: