Suveniruri si obiecte de altadata

Ieri am intrat intr-un magazin cu suveniruri si obiecte de altadata; din frigul si umezeala de afara, direct in mirosul de cafea, ceaiuri si carti vechi. Clopotelul anunta, vioi dar discret, ca s-a deschis si ca a fost inchisa usa. Nu stiu daca sa incep cu vinilurile sau cu fotografiile ingalbenite de timp; atatea insigne, decoratii, ceasuri si bijuterii, instrumente muzicale, jucarii, tablouri… Imi atrage atentia un seif imens, deschis, in care se vedeau niste hartii; documente, am presupus. M-am uitat in jur, nu era nimeni pe care sa intreb daca pot arunca o privire. M-am apropiat si am mai tras usa seifului asa incat sa vad mai clar ce scrie pe hartiile dinauntru. Zgomotul acela de fier pe fier al balamalelor neunse demult trebuie sa fi atras atentia domnului care a aparut de dupa niste rafturi cu ziare, multe ziare.

– Va salut. Eram curios, am vazut ca era deja deschis… zic eu incercand sa explic.
– Dar nu era deschis suficient, imi raspunde bland, zambind intelegator.

Nu stiu daca sa ma mai uit sau nu, sunt putin incurcat.

– E in regula, imi spune el. Puteti sa continuati linistit. Doriti o cafea? Acum am facut.

Ii raspund, zambind la randul meu, placut surprins de ospitalitatea lui:

– Bineinteles, miroase excelent. Multumesc.

Dispare din nou dupa rafturile cu multe ziare iar eu ma intorc la seiful masiv. Iau hartiile legate cu sfoara si care arata de parca au fost tiparite acum foarte multe secole, insa nu recunosc literele. Nu inteleg nimic din caligrafia aceasta impecabila, formata din semne ciudate, scrise cu o cerneala verde inchis.

– Nici nu stiam daca sa le las acolo sau nu, il aud. Nu stiu de unde au aparut, nu-mi amintesc sa le fi adus cineva sau sa le fi luat eu de undeva la un moment dat. De-aia nici nu sunt de vanzare.

Imi intinde cana cu cafea si continua:

– Am crezut ca e vreo gluma a unor studenti, dar parca si-au dat cam mult interesul. Am intrebat cativa prieteni profesori si arheologi, dar nu m-a lamurit nimeni. Pana la urma am zis sa le las, nu se stie niciodata de unde sare iepurele. Si iepurele sare, sare de n-are treaba. Poate le dai chiar dumneata de cap, cine stie?

 

Nu vad nimic familiar printre randuri, nicio cifra sau vreun desen care sa ma lumineze. Gandurile incep sa se precipite in mintea mea. O fi unicat? O fi parte din ceva mai amplu? Poate e valoros, poate nu ar trebui sa incapa pe mana oricui. Sa fie un mesaj? Niste coduri? Niste… legi? O poveste intr-o limba pierduta, sau inca necunoscuta? Poate o incantatie sau o piesa de teatru. Ar putea fi ceva despre viitor, explicarea teleportarii sau calatoria in timp. Poate cuvintele spun cum sa vindecam boli sau poate ca e o carte sfanta intr-un alfabet din alta dimensiune. Poate fi cheia care sa deschida o poarta de care nu stim daca o vrem deschisa sau inchisa pentru totdeauna.

– Poate fi orice, imi zice el ca si cum ar fi stiut ce gandesc, facandu-si o tigara.

– Ati incercat sa le prezentati autoritatilor?

– Cred ca vreunul dintre prietenii carora le-am aratat s-a laudat cu ele, ca au venit niste domni intr-o zi sa le vada. Dar fix in ziua aceea nu am dat de ele nicaieri. Le-am gasit la putin timp dupa ce au plecat, dar nu mi-au lasat nicio carte de vizita. Nu pareau de-ncredere, oricum.

– Poate o examinare atenta a hartiei ar lamuri macar varsta manuscrisului.

– Nu sunt sigur ca trebuie. Nu stiu ce putere are si ce se poate intampla.

– Probabil ca n-ar fi aparut daca n-ar fi trebuit.

– Asa e cu orice ispita.

M-am mai uitat o vreme prin hartiile acelea, le-am mirosit, m-am gandit inclusiv ca poate le tin gresit, le-am intors… nimic. Intre timp se intunecase si trebuia sa ajung la o intalnire. Am vrut sa platesc pentru cafea, dar nu m-a lasat. I-am zis c-o sa mai trec. A zambit iar bland. L-am salutat si m-am intors in orasul ud si rece lasand in urma incaperea cea primitoare si calduroasa, luminata slab.
Astazi am trecut din nou pe acolo, dar blocul vechi la parterul caruia era magazinul, fusese demolat. Am intrebat ce s-a intamplat si niste muncitori mi-au zis ca urmeaza sa se construiasca o cladire de birouri in loc.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

sixteen − 8 =

%d bloggers like this: