Solo travelling: un jurnal de redescoperire

În vara anului 2017 am călătorit timp de 10 zile singură prin Europa cu trenul. A fost o experiență inedită, iar chiar că sună clișeic și este cel mai invocat motiv pentru a călători singur, să pleci singur într-o excursie, cu atât mai mult în afara țării, este un mod de a te descoperi și a de a te cunoaște mai bine. Nu este nevoie de cuvinte pompoase și de sintagme pretențioase pentru a exprima ceea ce îți oferă călătoritul de unul singur. Chit ca la sfârșit descoperi că nu vrei nicicând să mai faci asta, ori că îți dai seama că a fost una din cele mai bune experiențe, sau că ești, ca în cazul meu, undeva la mijloc, călătoria oferă șansa de a te regăsi, iar să călătorești singur este din motive evidente un traseu mai intens și intensifică aceste proces al regăsirii și cunoașterii.

Singur în tren

Am decis să vizitez 3 capitale europene apropiate de România: Budapesta, Viena și Praga și să mă deplasez cu trenul între cele trei orașe. În timp ce mersul cu trenul în Ungaria, Austria și Cehia a fost foarte relaxant și un prilej bun pentru a mă odihni între orașe sau a îmi face schema de călătorie pentru orașul următor, mersul cu CFR-ul nu a oferit acest confort. Pe de altă parte, mersul cu trenul în România este foarte interesant pe trendul redescoperii de sine. Nu este plăcut, dar poți să îți găsești confortul în cărți și poveștile propriei minți, căci din păcate nu ai așa multe peisaje de admirat cum ne-am dori. Sunt într-adevăr zone frumoase în România, dar din păcate trenul merge și prin multe zone în care vezi sate sărace, case dărăpănate, oameni amărâți, gări părăsite, orașe aproape moarte, animale părăsite pe câmp. Nu este un peisaj pitoresc în cea mai mare parte din călătorie, dar poți citi, studia și reflecta. Cumva trenul, fie el rapid sau mai încet, este un loc bun să revizitezi anumite locuri ale minții, să îți pierzi privirea în peisaje, să îți creezi un nou univers în fiecare gară și să devii nostalgic, dar și visător. Să călătorești singur cu trenul mi se pare un timp petrecut cu propria persoană de care cu toții avem nevoie, în care ne odihnim ochii, corpul și mintea, ne delectăm și ne planificăm vieți și călătorii. Este ceva ce aș face foarte des și nu am simțit nevoia să fiu cu cineva pe parcursul călătoriei. În mod ciudat, chiar că au fost momente în care nu mă simțeam confortabil, în care eram deranjată de gălăgia din vagon, ori de certurile dintre alți călători, și cumva nu mă simțeam în siguranță fizic, reușeam să îmi găsesc siguranța psihic. Da, aș prefera trenurile civilizate, nu cele românești, deși au fost o parte interesantă a călătoriei, un pic lungă și obositoare, dar cred că un loc bun de unde să privești țara și oamenii din jurul tău, atunci când zgomotul devine prea puternic pentru a mai fii nostalgic ori visător. Îmi vor rămâne mult timp în memorie și peisajele frumoase, și poveștile din cărți, dar și poveștile din fiecare gară, sat, oraș. Mai presus de atât, îmi vor rămâne propriile povești.

Tren CFR

Singur pe străduțe

Există multe tipuri de turiști și de călătorii. Mie îmi place să merg spre ce este cât mai local, să descopăr culoarea orașului, dar fără să pierd și ceea ce face respectivul loc celebru. Între cele mai mari atracții ale unui loc și cele mai renumite activități pentru destinația respectivă, îmi place să mă pierd pe cele mai mici străduțe, să descopăr micile comori și istoria, să îmi proiectez viața în acel loc și să mă gândesc cum m-aș încadra în acel oraș ca localnic. Mi-a plăcut să merg pe străduțe, să mă așez când am vrut pe banca pe care am vrut, în parcul în care am vrut și să îmi beau cafeaua acolo, fără să mă gândesc că cineva stă după mine sau că cineva vrea să bea cafeaua în altă parte sau se grăbește să vadă alt muzeu. Am stat în fața picturii cât mi-am dorit, nu am simțit nevoia să mă uit mai mult decât trebuie la picturi pe care nu le-am înțeles doar pentru că cei din grupul meu încă erau în fața lor, și cumva timpul meu depinde și de ei. În toate cele trei orașe, fiecare stradă, colț de clădire, opera de artă sau librărie au fost alegerile mele în totalitate. Am reușit astfel să văd cele trei orașe printr-o perspectivă proprie în care alegeam lucrurile de care eram interesată, care se încadrau în ceea ce căutam eu la orașul respectiv. Normal, printre cele mai importante lucruri la călătorie din punctul meu de vedere, este să te “pierzi” în oraș. O dată ce ești singur într-un oraș, tot ce îți rămâne de făcut este să te plimbi, să te lași condus de străzi, fântâni, clădiri și statui pentru a intra în povestea sa. Povestea unui oras este dezvaluita si de ochii calatorului, si nicio poveste nu poate sa fie mai autentica decat cea pe care ti-o faci singur.

MuseumsQuartier , Viena
Expoziție Jan Fabre, Leopold Museum
Praga pe timpul nopții

Fiecare loc nou reprezintă un labirint pentru mine, dar nu unul din care vrei să ieși, iar în care la capăt găsești vreo comoară, ci un labirint în care fiecare colț reprezintă în sinea lui o comoară. Tocmai din acest motiv mi se pare că este terapeutic să te plimbi singur, să te pierzi în locuri necunoscute, să nu privești o hartă, ci să îți creezi o proprie hartă lăsându-te purtat de străzi în atmosfera locului. Am simțit că am descoperit mai mult decât o stradă, o cafenea, un muzeu sau un oraș, ci o nouă parte din mine. Am simțit bucuria de a sta pe o bancă și a bea o bere în timp ce priveam Museumkwartier din Viena. Am simțit frustrarea de a căuta o stradă și a ajunge să merg pe un bulevard interminabil prin căldură și praf în Budapesta fără să găsesc un loc de unde să îmi cumpăr o apă. Am simțit emoția de a descoperi o expoziție a lui Jan Fabre care mi-a readus nostalgie și m-a captivat, dar și furia de a cara bagaje în autobuz singură în timp ce nu găseam gara. Ce am simțit cel mai puternic dintre toate este că nu am avut tendința sau impusul să mă condamn pentru nimic. Pentru fiecare alegere, bună sau rea, pentru fiecare situație, favorabilă sau dimpotrivă, eram asumată și împăcată.

Comori din Praga
Podul Carol din Praga

Singur în baruri

Atunci când am plecat singură în excursie am fost întrebată de foarte multe persoane dacă nu o să simt nevoia de socializare și dacă nu o să mă simt inconfortabil să îmi beau cafeaua singură ori să ies în oraș fără cineva. Mai mult, mulți mă întrebau dacă scopul final este să cunosc oameni noi. Când te plimbi singuri pe stradă ești anonim și nimeni nu știe că ești un turist singur, sau rareori, când te văd cu bagajele, ori când ceri informații sau te uiți pe hartă. Dar când intri singur în bar și bei o bere la tejghea îți este implementată ideea că ești un om trist. Aceasta este percepția multor oameni pe care i-am cunoscut, și cumva, de fiecare dată când mă așezam singură la masă, mă simțeam urmărită și simțeam nevoia să comunic cu cineva, să deschid telefonul și să verific rețelele de socializare sau să mă prefac cumva ocupată. Dar mi-am dat seama că este mult mai interesant să privesc lumea, atmosfera orașului, povestea sa desfășurându-se sub ochii mei, și reflectând acum, au fost foarte puține momente în care m-a deranjat că eram singură. Da, au fost momente în care mi-aș fi dorit să râd cu prietenii mei, să povestesc, să discut despre ziua respectivă. Tot timpul de relaxare era dedicat gândurilor mele, iar asta poate deveni copleșitor.

Szimpla Kert, Budapesta
Szimpla Kert

Călătoritul de unul singur este un prilej inedit de dialog cu propria persoană. Un dialog care poate să fie dureros, care poate să pună întrebări neplăcute, care poate să vină cu răspunsuri dureroase, dar care, de altfel, este constructiv. Pe de altă parte, dacă ești o persoană socială poți cunoaște oameni noi atunci când ești singur și nu este chiar dificil să ajungi să comunici cu oameni atunci când vrei să închei dialogul cu propria persoană. Atât în Viena, cât și în Budapesta am cunoscut oameni noi, am văzut că lumea este dispusă să comunice, că oamenii sunt deschiși și ca să pleci singur într-o excursie nu înseamnă doar meditație, ci și un prilej bun de a îți depăși zona de confort. În Praga, am vizitat orașul singură în timpul zilei, rătăcindu-mă întru-unul din cele mai frumoase orașe europene, dar serile mi le-am petrecut cu una din prietene mele care locuia acolo și la care am și stat. A fost interesant să descopăr orașul în ritmul meu, dar în același timp, atunci când propria conștiință devenea apăsătoare să mă întâlnesc cu prietena mea și să redevin o persoană socială cu o persoană cu care deja mă simțeam confortabilă și cu care puteam ieși în oraș. Iar până la urmă, chiar că o să cunoști oameni faini într-un bar sau că o să îți termini berea singur la bar, cheers!

Bere în Viena

Să călătorești singur înseamnă și să îți faci treizeci de prieteni noi și să te întrebi ce faci cu viața ta. Între cele două extreme, vei descoperi și locuri faine, experiențe noi și povești noi: despre lumea din jur și despre tine. Cei care s-au gândit să plece într-o excursie singuri probabil că au căutat articole despre solo travelling și au găsit o sumedenie de sfaturi pentru cei care deja au luat hotărârea, dar și liste cu motive care să te convingă să faci asta. Da, există șansa să îți faci prieteni noi, afli lucruri despre culturi noi, petreci mult timp cu propria persoană, devii mai descurcăreț. Probabil că toți avem câteva imagini în cap cu un backpacker privind contemplativ și zâmbitor spre un apus superb deasupra unei jungle ori a unui oraș pitoresc din Europa. Și cumva pare că este cuprins de o liniște sufletească și deodată lumea și sensul vieții i s-a deslușit. Dar chiar că nu ajungi la revelații atât de profunde și sensul vieții nu pleacă pe noi căi filozofice, chiar dacă poza ta nu este perfectă și cadrul este invadat de alți turiști, chiar că viața ta nu reprezintă o listă cu cine știe ce zece lucruri care trebuie bifate, să călătorești e frumos, să stai singur și dacă e frumos, și dacă nu e frumos, e un exercițiu pe care trebuie să îl faci, iar să îl faci în timpul unei călătorii te va pune inevitabil în situații noi, iar asta va fi încă un imbold și o șansă să te cunoști și să pleci în călătoria de zi de zi cu tine.

Apus în Budapesta

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen − sixteen =

%d bloggers like this: