Regăsind Bucureștiul

Bucureștiul nu este un oraș elegant și nu mai este nici un oraș gradină așa cum aspira, ci este o multitudine de stiluri arhitecturale în care traumele istorice, ale timpului și ale naturii își pictează povestea. Că București este un oraș cu multe nevoi și probleme și că tranziția sa pare uneori lipsită de perspectivă este un aspect evident oricărui locuitor. Dar până la viziunile care ar schimba orașul în mod profund e nevoie ca oamenii să descopere orașul, să îl cunoască și să petreacă timp în el. Chiar că nu putem oferi un caracter pitoresc Bucureștiului, putem să oferim o comunitate vibrantă, deschisă și o cultură a solidarității. Pentru asta trotuarul trebuie să devină loc de plimbare, nu doar un loc în care ne parcăm mașina sau pe care trecem grăbiți în drum spre ceva. Pentru asta spațiile libere trebuie redate oamenilor și nu unor noi proiecte imobiliare. Bucureștiul are nevoie de centre artistice, culturale și sociale și e nevoie ca acestea să fie accesibile oricui. Ele trebuie să devină parte din cultura și atmosfera orașului.

În călătoriile mele am rămas tot tot timpul fascinată de micile și marile piațete din orașe. De la cele mari și înconjurate de istorie, martore a secole de traume, schimbări și tranziții la cele mici și ascunse printre străduțe mici și cochete. Toate, indiferent de specificul arhitectural, de luptele pe care le-au purtat sau de evenimentele care s-au desfășurat în mijlocul lor, aduceau mai presus de atât, vibrația și emoția orașului. De la omul care stă pe bancă și citește un ziar, la cei care își beau cafeaua la o terasă, la copiii care se joacă pe pietrele pieței, energia și viața orașului era redată în forma cea mai pură. Erau niște fragmente de comunitate autentice, o oază de echilibru în care oamenii se opresc din drumuri și își trăiesc viața prin cele mai simple activități. Dar tocmai aceste activități îți arată comunitatea și atmosfera orașului. Ele nu sunt doar un loc de odihnă pentru clădiri istorice, muzee sau statui, ele sunt o parte a orașului în care omul nu mai este în tranziție, ci în care omul devine parte din oraș.

În timp ce în București lumea fuge spre mall-uri și parcuri, în acele orașe oamenii se uneau în interiorul orașului și îl priveau ca pe un cămin. Bucureștiul oferă mai mult decât o ieșire la mall sau în parc, dar pentru asta străzile nu trebuie să fie noduri de circulație, ci trebuie să devină destinații. Și nu este vorba despre vreo frumusețe rară și ascunsă a Bucureștiului. Bucureștiul este un oraș gri, pestriț și ruinat, dar este un loc a cărui culoare poate să fie schimbată doar prin atitudinea noastră.

Piața Universității

Este specific orașelor mari să nu aibă un centru bine definit. Nici în Paris, Berlin, Roma sau Londra nu poți spune clar unde este centrul orașului. Sunt orașe mari care au suferit schimbări masive, războaie, proteste, epidemii și dezastre naturale și care s-au mărit de-a lungul anilor fără să existe întotdeauna o perspectivă urbanistică. Centrul acestor orașe sau zona turistică este foarte vastă și asta este și normal pentru aglomerări urbane cu milioane de locuitori. Chiar și așa, aceste orașe au diverse piațete, mai mici sau mai mari, care reprezintă inima orașului, a zonei, a cartierului și un punct de întâlnire pentru locuitori.

Indiferent că este vorba despre o cafea băută dimineața acolo sau despre socializarea de după muncă, orașul vibrează prin aceste locuri, iar comunitățile dezvoltă orașul prin implicarea lor. Faptul că Bucureștiul este un oraș mare și care a trecut prin numeroase traume nu scuză așa zisele piețe care sunt în fapt niște zone de trafic și care nu oferă bucureștenilor nici adăpost și nici simț de comunitate. Numele sunt pompoase: unire, universitate, victorie, dar ele își pierd valoarea numelor pe care le poartă prin faptul că nu sunt redate oamenilor, ci sunt doar locuri pe care trecem în drum spre alte destinații.

Bucureștiul s-a dezvoltat fără perspectivă, fără plan, fără ideal, fără să pună accent pe comunitate sau pe apartenență. Fiecare a construit în așa fel încât să își îndeplinească nevoile imediate, fără simțul responsabilității și fără să țină cont de nevoile comunității sau ale viitorului, iar aceeași atitudine rămâne și acum. Din centru până în orice periferie a Bucureștiului, singurul lucru care caracterizează orașul este imaginația oamenilor de a mai strecura o casă între blocuri.

Dar în ciuda criticilor numeroase care pot fi aduse Bucureștiului sau administrațiilor care s-au ocupat de București de-a lungul anilor, acesta rămâne în continuare un oraș viu în care trăiesc trei milioane de oameni și în care există inițiative deosebite de revitalizare a orașului și de redare a sa locuitorilor. Inițiativele ARCEN, Street Delivery sau Femei pe Mătăsari și reacțiile oamenilor la astfel de evenimente arată nevoia bucureștenilor de a ieși din casă, de a cunoaște și înțelege orașul și de a se întâlni în evenimente de socializare și culturalizare. Orașul are nevoie de oameni mai puțin grăbiți, care să stea și să privească ce se întâmplă în jurul lor, care indiferent de venituri să aibă un loc de întâlnire, un loc de socializare sau de relaxare și un simț de apartenență la o comunitate. Problema e că aceste evenimente sunt de câteva ori pe an și ele nu reprezintă un spațiu dedicat în permanență oamenilor. Atitudinea oamenilor în cadrul acestor evenimente demonstrează că oamenii nu vor să cedeze orașul mașinilor și betoanelor și că există atât spirit civic, cât și inițiativă pentru a pune în valoare orașul. Dar deschiderea orașului pentru oameni nu trebuie să fie de câteva ori pe an, nu trebuie să fie în urma unui eveniment, ci trebuie să fie o stare în sine și o normalitate pentru locuitori.

Strada Arthur Verona

Lipsa piațetelor înseamnă și lipsa unei identități urbanistice. Piațelele nu au un scop definit și clar, dar conferă identitate orașului. În piațete circulă idei și se dezvoltă manifeste, încep proteste și schimbări, se naște și artă, dar și mișcări politice și noi curente de gândire. Ele reprezintă un spațiu de dezvoltare a orașului și al oamenilor. Unul din motivele pentru care Bucureștiul nu a avut multe piețe mari a fost frică de revoltă. De altfel autoritățile și din alte orașe europene au considerat că piețele reprezintă o problemă din aceeași teamă de revoltă și protest a oamenilor. Această frică justificată arată că piațetele nu au doar o valoare simbolică și nu reprezintă doar un punct de relaxare.

Piețele devin un loc de unificare a minților, oferind atitudine orașului. Importanța unei piețe reiese chiar din istoria recentă. În urma protestelor din Piața Victoriei, locul a prins o nouă simbolistică în mintea românilor. Oameni de toate vârstele, de dreapta sau de stânga, oameni care munceau în corporații sau pensionari, s-au adunat și prin mesajul lor comun au arătat și forța mulțimii, dar și importanța unei piațete. Au creat un eveniment istoric și au adăugat o nouă pagină la povestea orașului. De la clădirile pe care erau proiectate mesaje, la oamenii care au curățat piața, la oamenii care imediat au văzut ocazia unei afaceri și vindeau steaguri, la ideea de mulțime unificată cu un scop comun, s-a creat o comunitate și o vibrație a orașului. Faptul că Piața Victoriei rămâne o parcare în loc să fie întodeauna un loc deschis oamenilor arată frica autorităților. Dar simbolistica și încărcătura locului sunt schimbate pentru totdeauna și arată din nou că orașul trebuie înapoiat oamenilor.

Piața Victoriei in timpul protestelor anti OUG 13

Orașul vorbește prin clădiri, străzi și monumente și este drept că anumite zone nu pot fi revitalizate încât să fie Grand Place din Bruxelles, Puerta del Sol din Madrid ori chiar o piațetă micuță ca Plaza del Sol din Barcelona. Totuși, asta nu înseamnă că trebuie să abandonăm orașul său că trebuie doar să îl tolerăm. Chiar că nu vom putea reda caracterul acelor piețe conferit de istorii de sute de ani, nu înseamnă că nu putem scrie istoria Bucureștiul pentru generațiile viitoare. Nu este vorba despre frumusețea arhitecturală, despre biserica centrală, despre primăria așezată în mijlocul pieței. Bucureștiul s-a dezvoltat în așa fel încât să nu aibă o astfel de organizare urbană. Cu toate acestea, nevoia unor spații deschise pentru oameni rămâne esențială pentru dezvoltarea orașului. O piațetă poate să fie și în mijlocul Pantelimonului, și printre blocuri gri și înalte, și în zonele istorice din București. Și asta pentru că o piațetă spune o istorie, iar uneori istoria ei este  energia oamenilor mai presus decât comorile arhitecturale.

Tocmai de aceea mă întreb când Piața Unirii va deveni mai mult decât un loc de întâlnire în față la McDonalds, ori când Piața Romană va însemna mai mult decât un punct de întâlnire la coloane. Mă întreb și dacă este nevoie ca percepția unui loc să fie schimbată printr-un eveniment major, așa cum Piața Victoriei reprezintă mai mult decât o parcare, indiferent de ce ar vrea autoritățile și asta tocmai datorită unei comunități de oameni care au demonstrat solidaritate. Dar în același timp, mă întreb dacă oamenii își pot recaștiga orașul prin artă și solidaritate, fără să fie uniți împotriva a ceva, ci fiind uniți pentru ceva.

În ciuda pandemiei și a izolării, anul acesta Street Delivery se răspânește prin tot orașul cu insule de evenimente care să redea cartierele oamenilor și să le mobileze cu idei. Dacă totul merge bine, ne întâlnim pe 3-5 iulie. Mai multe detalii aici.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

11 + three =

%d bloggers like this: