Printre gările pierdute ale Bucureștiului Episodul I: Halta Basarab

Între revolte, bombe și Instagram

Ascunsă între blocurile cartierului Giulești și clădirile masive ale unei industrii feroviare care se stinge cu repeziciune se află halta Basarab, una dintre cele zece stații de tren funcționale din București. Trecând cu trenul spre Gara de Nord a Bucureștiului, este inevitabil să nu treci și prin această haltă, aflată la doar câțiva kilometri de punctul feroviar principal al capitalei. În schimb, este de-a dreptul plauzibil să nu fi observat nicicând că acel loc reprezintă o stație de tren, ba chiar una funcțională. Halta Basarab pare să fie o bucată a lungului cimitir feroviar care se întinde de la Gara de Nord până la stația Carpați. Dar acest loc, printre rugina vagoanelor părăsite și privirile pierdute ale oamenilor, spune răspicat povestea Bucureștiului, un oraș cuprins între potențial și nepăsare.

Ruinele istoriei

Povestea gării începe în 1897, atunci când atelierele CFR Grivița au fost deschise în nord-vestul orașului. Odată cu înființarea acestora, locuințe și prăvălii noi au fost deschise, ducând spre o dezvoltare rapidă a cartierului. Un cartier muncitoresc, prins între influențele politice ale începutului de secol XX, cartierul Grivița, în frunte cu uzinele care îi poartă numele, a fost și locul unor evenimente importante din istoria Bucureștiului.

În anul 1933, situația financiară a celor mai mulți muncitori din București era dezastruoasă, iar scăderea salariului cu 25% de către guvernul Vaida-Voievod a deschis calea către greve și revolte ale angajaților Atelierelor Grivița. După negocieri eșuate, armata a intervenit pentru înăbușirea grevei, lăsând în urmă șapte morți dintre muncitorii uzinei. Un subiect care a fost intens politizat și în timpul dictaturii lui Carol al II-lea, dar și odată ce comuniștii au preluat puterea în România, adevăratele evenimente și sentimente ale vremii pot fi cu greu aflate astăzi. Chiar și în fața tuturor necunoscutelor, un fapt rămâne incontestabil: Bucureștiul interbelic reprezintă mai mult decât imaginea nostalgică a Micului Paris, înțesat de bulevarde largi pe care oameni relaxați se plimbau, privind vitrini luxoase. 

Ilustrație de Marcel Chirnoaga

Anul 1944 aduce un nou eveniment sângeros, odată cu bombardamentele din aprilie asupra punctelor strategice ale capitalei. Astfel, halele, șinele de cale ferată și locuințele din jurul cartierului au fost intens bombardate de către Aliați, înainte că România să întoarcă armele împotriva Germaniei naziste. 

Astăzi, mergând pe Calea Griviței, imaginea unui oraș bombardat nu pare îndepărtată. Fostele clădiri ale CFR-ului stau părăsite, lăsând să se vadă printre geamurile sparte vechile industrii ale orașului, iar curțile aferente te plimbă involuntar prin istoria feroviară a României. Vagoane ruginite, locomotive părăsite și căi ferate dezafectate te conduc printre străduțele întortocheate ale cartierului către halta Basarab. Și totuși, printre ambalajele colorate și dozele de bere aruncate pe peroane, nu e greu să revii la problemele actuale.

Comorile viitorului?

În zilele noastre, în continuare cunoscută și ca Halta Grivița, locația a prins o oarecare notorietate în rândul bucureștenilor datorită pasarelei care o traversează și care unește cartierele Giulești și Grivița. Fotografi profesioniști și amatori se suie pe pasarela metalică pentru a surprinde contrastul dintre cerul colorat și clădirile uzinelor, iar adolescenți din cartierele care o înconjoară coboară pe peroanele găurite pentru a bea departe de ochii adulților. Altfel, halta este locul de muncă a unor oameni în salopete și costume CFR-iste și intrarea în capitală a puținilor navetiști din jurul Bucureștiului care încă se bazează pe transportul feroviar.

Imaginea dezolantă a gării, cu tot farmecul pe care îl poartă printre filtrele Instagramului, dezvăluie încă o dată probleme infrastructurii bucureștene. Halta Basarab, la fel ca și celelalte gări răsfirate prin colțurile orașului, reprezintă un potențial uriaș pentru transportul interurban. Aceste fiare vechi pe care rareori le observăm, pot conecta puncte îndepărtate ale capitalei și rezolva o mare parte din problema traficului. În timp ce discuțiile legate de o infrastructură feroviară eficientă a Bucureștiului sunt reluate periodic, panourile ruginite de pe peroane vorbesc în locul faptelor.

Confruntând prezentul, nu suntem surprinși nici de mizeria dezolantă care acoperă peroanele, nici de dezorganizarea totală care plutește în jurul haltei. Ambele reprezintă imaginea standard a transportului feroviar românesc. 

Iar undeva, între mirosul de urină și alcool ieftin, ne rămâne să confruntăm viitorul...

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

10 − 2 =

%d bloggers like this: