Poggioreale, un sat părăsit cu o poveste care nu poate să fie uitată

Călătorind vara aceasta prin Sicilia, de la coastă la coastă, străbătând munții, dealurile și văile care o împodobesc, am rămas cu impresia că Sicilia oferă călătorului o poveste superbă a naturii și a tradiției. Este o insulă în care găsești plaje superbe și sălbatice, dar și munți și livezi nesfârșite. Și dacă te saturi de natură, ai temple antice, sate pitorești, orașe baroc, pescărești sau tipic mediteraneene, o scenă culinară delicioasă însoțită de vinuri și beri produse pe insulă și oameni deschiși și calzi. Dar printre toate aceste frumuseți despre care aș putea povesti, am rămas impresionată de Poggioreale. Astăzi, un sat părăsit, dar cândva o comunitate și ceea ce peste 3000 de oameni numeau casa.

Un loc istoric devine istorie

În data de 14 ianuarie 1968 Sicilia a fost lovită de ceea ce avea să fie numit cutremurul Belice. Numărul oficial al morților este de 231, mulți murind după zile în care au fost prinși sub dărâmături în vechile sate și orașe siciliene, izolate de o infrastructură precare și de o dezorganizare generală pe insulă. Mai multe localități din regiunile nord-vestice ale Siciliei au fost grav afectate de cutremur, printre care Poggioreale. Datând din secolul al XVII-lea, Poggioreale a devenit peste o noapte o ruină. O întreagă istorie, cultură, o comunitate cu propriile sale obiceiuri tradiții, visuri și speranțe s-a năruit în câteva minute lăsând în urmă drama morții, dar și un peisaj care rămâne prins între vremuri. Odată ce ajungi să vezi din depărtare vechiul Poggioreale nu îți dai seama dacă ai ajuns în secolul al XVII-lea când orașul se forma sub Francesco Morso, în anul 1968 ori în anul 2019. 

Poggioreale, un tărâm abandonat

Să exprimi cu acuratețe vibrația acestui loc sau emoția pe care ți-o oferă imediat ce pășești pe străduțele sale este imposibil. Satul nu constă în 3 clădiri părăsite, ci în zeci de case care au rămas prinse în timp, victime ale naturii. Biserica satului este pe jumătate căzută, dar treptele care urcă spre biserica sunt încă în stare bună. Există case care sunt pe jumătate dărâmate, dar în interiorul cărora încă poți vedea tapetul și ornamentațiile de pe tavan. Privind pe ferestrele caselor intri într-o poveste stranie în care simți cum pătrunzi în spațiul acelor oameni, de mult plecați, dar care și-au lăsat viață între acei pereți. Te simți ca un străin, invadând un teritoriu sacru, personal, prins în acel contrast al ruinelor și al naturii care încearcă să acopere orașul și urmele acelor oameni care cu 50 de ani în urmă își duceau viața acolo. Ferestrele sunt adevărate porți către trecut în care poți vedea cum fostele instituții sau case au rămas încremenite în timp. Dar între clădiri, plantele își fac loc și se urcă pe vechile pietre și trepte ale satului medieval.

Poggioreale, un muzeu în aer liber

Poggioreale este un sat părăsit autentic. Nu este turistic, nu există indicatoare, iar singurul mesaj care te întâmpină când ajungi în sat este că este interzis să intri acolo. Locul nu este destinat turiștilor, dar asta nu înseamnă că este neapărat greu de ajuns. Probabil că ceea ce l-a făcut special pentru mine a fost tocmai acest abandon al locului, faptul că locul este un muzeu în aer liber fără să fie conceput în acest fel ori promovat. Nu ești înconjurat de turiști, coșuri de gunoi, indicatoare sau alte semne care te-ar readuce în prezent, iar asta face experiența unică. Din păcate, spre capătul orașului am realizat că nu suntem atât de singuri pe cât speram și ne-am întâlnit cu un grup de pompieri care ne-au spus că este o zona interzisă așa că am fost nevoiți să plecăm. Am bănuit că o să refacă orașul pentru a îl face destinație turistică, dar ulterior am aflat că e un centru de pregătire pentru cutremure. 

Poggioreale, oraș fantomă sau sat pitoresc?

Poggioreale nu funcționează pe același ceas ca noi. Cu riscul de a mă repeta, Poggioreale este și orașul medieval și orașul prins în momentul imediat dinaintea cutremurului, dar și un oraș unde natura își urmează ciclul obișnuit și îi acoperă rănile. Dacă nimeni nu va investi în oraș, clădirile se vor degrada și o parte din acele bijuterii arhitecturale precum și din poveștile oamenilor se vor pierde. Dacă cineva îl va revitaliza pentru turism, clădirile vor fi reconsolidate, dar farmecul de acum și călătoria să între secole se va pierde. Orice se va întâmpla cu el, Poggioreale trebuie să rămână un memorial și al cutremurului Belice, dar și al incapacității autorităților de a salva populația în timp, iar povestea să fie continuată. 

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × five =

%d bloggers like this: