Optimistul, pesimistul si vara fierbinte

Odata cu instalarea caniculei, prioritatile si felul in care le privim, pentru cei mai multi dintre noi, se schimba. Poate ca ai auzit deja prieteni sau colegi spunand ca vor sa-si dea demisia de la serviciu; poate ca unii dintre ei deja au facut-o. Fug toti, care pe unde apuca: ba la vreun festival, ba la mare sau munte, prin paduri, langa lacuri, pe la rude sau prieteni care au curte si copaci care sa faca umbra, cu cortul, cu rulota sau la hotel, in tara sau afara, nu conteaza; ideea e ca nu mai suporta rutina, programul, munca, stresul de orice fel pare complet inutil si extenuant, mai ales pe caldurile astea.

Unii erau in iad, altii in paradis, in acelasi loc, in acelasi timp

Imi vine mereu in minte o scena intamplata in Delta Dunarii mai demult, pe care mi-a povestit-o un prieten. Se facea ca in barca cu care se plimbau pe canale erau cateva persoane, ale caror opinii vis a vis de experienta respectiva erau diametral opuse: unii erau terorizati de tantari si de caldura sufocanta, altii se hidratau cat era cazul, se protejau cu creme si lotiuni, bucurandu-se la maxim de flora, fauna, atmosfera. Pentru cei din a doua categorie, tantarii si caldura nu reprezentau o problema suficient de mare incat sa le strice vacanta. Unii erau in iad, altii in paradis, in acelasi loc, in acelasi timp. Mi se pare exemplul perfect pentru a pune in lumina ideea de pesimism vs. optimism.

Se prea poate ca neplacerile sa se adune, sa fie sacaitoare si sa iti consume foarte mult timp si energie. Daca esti nevoit sa mai stai si aiurea la vreo coada in vreo institutie, daca trebuie sa ajungi la medic si sa cheltuiesti mult pentru vreo amenda si te mai si certi cu un apropiat, optimismul tau se dizolva ca si cum n-ar fi fost. Te inteleg perfect si probabil ca nu iti doresti sa ajungi in punctul in care sa cedezi si sa actionezi in vreun fel pe care sa-l regreti peste cateva zile. Imi amintesc de Bruce Lee cum isi invata un elev: “Nu ataca niciodata atunci cand esti furios.” (sau Anthony Hopkins in Zorro a spus asta?) In orice caz, morala era sa ne dam timp suficient pentru deciziile pe care le luam si sa nu fim prea categorici cand sunt respiram la plus 40 de grade Celsius.

O selectie a vestilor bune si folositoare, o oaza de liniste intr-o lume nebuna

In functie de cat de greu sau de usor suporti caldura si de unde si cat de obligatoriu trebuie sa ajungi, vara caniculara poate fi excelenta sau oribila. Pentru cei care devin nelinistiti din cauza arsitei, daca mai adaugam si alti factori externi – de genul stirilor din politica sau care implica orice fel de violenta – totul capata proportiile unui adevarat dezastru. Mi se pare esential, pentru a mentine un echilibru si o stare de spirit buna, sa ne cultivam gandurile si sa ne alegem informatiile pe care ajungem sa le acceptam si cu care ajungem sa ne confundam. Poti sa-ti setezi mintea in asa fel incat sa lase la o parte ceea ce nu are legatura cu tine, chiar daca ai cunostinta despre acele lucruri sau fenomene. Te pui astfel la adapost de a-ti pierde optimismul, voia buna si oamenii dragi din jur, care le au pe ale lor si nu isi doresc in niciun caz o drama in plus. Asta facem/suntem noi, aici, pe infinitepeople.ro: o selectie a vestilor bune si folositoare, o oaza de liniste intr-o lume nebuna; un pahar cu apa rece pe fierbinteala de-afara; o gura de aer proaspat cand esti sufocat de pesimism. Cum a zis si Cioran, stiu ca “cel mai greu nu este sa fii singur, ci singurul.” Nu esti singurul, e ok.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × 4 =

%d bloggers like this: