la pas prin asia

La pas prin Asia

Ne este dor de vremurile de dinainte de carantină, mai ales de socializare, aventuri în locuri unice și călătorii. Fie că alegem călătoriile tradiționale ori preferăm să explorăm locuri exotice, călătoritul este o șansă să descoperim culturi și lumi noi, precum și să ne redescoperim pe noi înșine.

O călătorie de trei luni și trei zile prin Asia este o aventură care necesită atât curaj, cât și mult entuziasm. Pentru a afla de ce altceva este nevoie, dar și care sunt cele mai valoroase învățături ale unei astfel de experiențe, am vorbit cu prietena noastră Mădălina.

Cu un rucsac încărcat, ceva emoții și un prieten de nădejde, Mădălina a plecat din București și a ajuns in Vietnam. Și nu, nu a trebuit să lucreze zece ani într-o corporație pentru a pleca în această călătorie.

Te invităm să îi afli povestea printre tărâmurile pustii ale Mongoliei, urbele aglomerate și stranii ale Chinei, cu trenul siberian și autostopul pe drumuri infinite. 

Bună Mădălina! În primul rând, cred că lumea este curioasă de ce ai ales Asia, un continent pe atât de frumos, pe atât de sălbatic. A fost o decizie legată de pasiunea ta pentru cultura asiatică sau au fost și motive financiare/logistice?

Pentru mine a fost dorința de a cunoaște culturi și locuri complet diferite de ceea ce văzusem înainte și cât mai îndepărtate posibil. Îmi doream să merg în China în mod special. Plus, îmi doream să fac autostopul.

Planul a fost să nu folosim niciun zbor, să mergem ‘pe jos’, cu trenul și autostopul, așa că țările pe care le-am traversat au fost alese și în funcție de cât de sigure sunt. Una dintre variante ar fi fost să traversăm prin Bulgaria, Turcia, Iran, Turkmenistan/Afganistan și China, dar am decis că poate fi destul de periculos să faci autostopul și să pui cortul în natură în astfel de zone. 

Câte țări ai traversat în această călătorie și cât a durat?

Am plecat din România, am trecut prin Moldova, Ucraina, Rusia, Mongolia, China și Vietnam. 

Eu m-am întors din Vietnam, însă fostul meu iubit a mers mai departe vizitând și alte țări din Asia. Pentru mine au fost șase țări în total. Călătoria a durat 3 luni si 3 zile, dar am simțit că a durat cel puțin un an.

Îmi imaginez că a fost o călătorie foarte intensă. Cu cât timp înainte ați început organizarea? Ați știut de la început care este destinația finală sau ați avut niște destinații pe care voiați să le vedeți?

Organizarea am început-o cu vreo 5 luni înainte. În februarie ne-am dat demisia, iar în martie am plecat în Olanda pentru a strânge bani. Am lucrat într-un depozit de haine. În momentul acela, a fost cea mai bună modalitate de a strânge bani într-un timp atât de scurt. În perioada în care am locuit în Olanda ne-am cumpărat și ce aveam nevoie pentru călătorie. Și cam asta a fost organizarea, altceva nu am planificat. Doar biletele de tren Moscova – Irkutsk le-am cumpărat dinainte.  În rest, decizii de moment. Pentru mine destinația finală era China, însă am ajuns un pic mai departe, până in sudul Vietnamului. Voiam să merg cu Transsiberianul, să văd munții din Avatar și Marele Zid Chinezesc. A fost mult mai mult de atât.

Cu siguranță! Iar punctul de plecare a fost o autogară din București. De acolo, ați reușit să ajungeți până în Vietnam, la mii de kilometri depărtare de casă, fără să aveți nici măcar un zbor. Cum v-ați deplasat pe timpul călătoriei și cât de comun este să faci autostopul în Asia?

Deloc comun în Asia de Est și Sud Est. Cel mai dificil a fost în China, iar în Vietnam, nici nu am mai încercat. Distanțele dintre orașe sunt foarte mari și nu există cultura autostopului. Oamenii care treceau pe lângă noi pur și simplu nu înțelegeau ce vrem și uneori râdeau de noi sau ne arătau diferite semne. O singură dată am reușit să găsim un cuplu care ne-a luat pe o distanță de vreo 300 km. Niciunul dintre ei nu vorbea engleză, iar tipa și-a făcut încontinuu poze cu noi. Am reușit să comunicăm folosind Google Translate. Amândoi insistau să mergem la părinții unuia dintre ei și să rămânem peste noapte. Nu am acceptat. Acum nu știu de ce, nu e ca și cum am fi avut vreun plan strict.

Cel mai mare succes l-am avut în Ucraina, Rusia și Mongolia, unde am mers în mare parte fără bani, ba chiar unii dintre șoferi ne cumpărau și ceva de mâncare dacă mergeam pe distanță mai lungă. Cu Transsiberianul a fost o altă poveste, din nou cu peripeții, dar și peisaje superbe. Transsiberianul l-am luat din Moscova până în Irkutsk, o călătorie de 3 nopți și 4 zile. Cu o noapte înainte de plecare am dormit într-un hostel din Moscova unde am fost mușcată de o ploșniță de pat și am făcut o alergie care mă mânca îngrozitor. Nu a fost tocmai plăcut, mai ales că nu am avut cum să fac duș timp de 4 zile și mâncărimea nu mă lăsa. Șervețelele umede au fost cele mai bune prietene, deci sunt un must dacă vrei să încerci Transsiberian-ul la clasa a treia. Cu siguranță, a meritat toată călătoria datorită peisajelor unice, sălbatice și foarte frumoase.

Spuneai că autostopul nu este o alegere comună pentru locuitorii și turiștii din Asia de est si Sud Est. Daca ar fi să alegi cea mai periculoasă țară din cele pe care le-ai vizitat, care ar fi aceea?

Cea mai periculoasă țară mi s-a părut Ucraina. Nu aveam o prejudecată, cred  că întâmplările de aici m-au făcut să nu mă simt în siguranță, deși începutul a fost demn de sentimente pozitive. Inițial, șoferul microbuzului care ne-a dus din Chișinău în Odessa mi-a plătit intrarea la WC de fiecare dată când am oprit în benzinării.

După aceea, lucrurile s-au schimbat în rău. Una dintre cele mai neplăcute experiențe a fost în Odessa unde mi-a fost furat telefonul. Obișnuită cu hostel-urile din vestul Europei, unde întotdeauna imi lăsăm lucrurile la întâmplare, am lăsat telefonul pe patul de sus, sub prosop. Când m-am întors de la bucătărie, dupa jumătate de oră, telefonul nu mai era. Tipul de la recepție mirosea a alcool și nu prea a fost de ajutor. După întâmplarea din hostel, când am plecat spre Kiev, un tip ne-a luat de pe autostradă și desi ne-a asigurat că ne duce 40 km în direcția care ne interesa, ne-a dus la el acasă, de unde a trebuit sa îi plătim ca să ne ducă înapoi în punctul de unde ne luase, doar că 4 ore mai târziu 😊

În ciuda acestor momente mai puțin plăcute, sunt convinsă că ai avut parte de multe experiențe superbe. Deși îmi imaginez că este greu de ales, care consideri că a fost cea mai frumoasă experiență cu localnicii?

În Vietnam, am locuit 2 săptămâni într-un sat din nord, în casa unei tipe care avea un “club de meditații” la engleză . Sao locuise în Ha Noi, studiase și fusese căsătorită acolo, dar divorțase de soțul ei care, spunea ea: “era ca un bărbat tipic vietnamez, foarte leneș, care nu o ajuta cu nimic și nu îi oferea niciun fel de atenție” și se mutase în satul natal împreună cu fiica ei de 6 ani, unde închiriase o casă în care locuia și oferea meditații la engleză copiilor din sat.  Acolo m-am simțit cel mai departe de Marek (fostul iubit) și cel mai aproape de mine. M-am simțit foarte motivată de experiențele ei și mi-am dat seama că nu sunt fericită în relatia pe care o aveam, asa că m-am decis să îmi iau bilet și să mă întorc acasă. Îmi doream să fiu singură și să am grijă de mine, să mă descopăr și să mă bucur de lucrurile simple. 

Personal, consider Mongolia una dintre cele mai puțin explorate țări asiatice. Cum a fost interacțiunea cu oamenii de aici? Care a fost cea mai fascinantă experiență din această țară mare și pustie?

Sincer, nu cred ca am conștientizat faptul ca eu am fost în Mongolia până în momentul când m-am întors acasă și am pus cap la cap tot ce am trăit în acele 3 luni.

Localnicii erau pur și simplu fascinați de noi, iar eu m-am îndrăgostit iremediabil de copiii mongolezi și de obrajii lor. Primul oraș în care am ajuns, după orașul de la graniță, unde nu am stat decât o oră cât să găsim o mașină care să ne ducă în Ulambator, a fost Darhan. Deși cuplul care ne-a ajutat să ajungem în Darhan, mergea până în Ulambator, noi ne-am hotărât să rămânem o noapte și acolo. Când am coborât din mașină, doi localnici au venit și au dat mâna cu noi. A fost prima dată când mi s-a întâmplat așa ceva. După aceea a devenit ceva obișnuit, toată lumea voia să își facă poze cu mine.

Cea mai tare experiență pe care am trăit-o aici a fost în același timp și una dintre cele mai neplăcute din Mongolia.  Am campat într-un parc natural, undeva la vreo 60 km de capitală, unde am văzut cel mai înstelat și spectaculos cer. Deși în timpul zilei a fost foarte cald, aproape 30 de grade, spre noapte, temperatura a scăzut undeva la 12 grade. Am reușit să adom abia după ce m-am încălzit cu câteva shoturi de vodka pe care prietenul meu o tot căra după noi. În seară aia am înțeles care era scopul ei. Spre dimineață m-am trezit încremenită de frig și am reușit să adorm la loc abia după ce mi-am pus aproape toate hainele din rucsac pe mine. Am regretat că nu am avut haine termice adecvate.

Îmi dau seama că trebuie să fii pregătită din multe puncte de vedere pentru o astfel de călătorie. Nu este vorba doar de starea psihică ori atitudinea pe care o ai pentru a face față, dar și de anumite pregătiri logistice. Ce ai recomanda altor persoane pentru o astfel de călătorie din punct de vedere organizatoric?

E foarte important să ai vaccinurile făcute, mai ales dacă intenționezi să călătorești în locuri mai puțin turistice și pe o perioada îndelungată. Recomand o discuție cu un medic epidemiolog înainte de călătorie cu cel puțin 1 luna. Eu am fost vaccinată împotriva meningitei meningococice, febrei tifoide, difteriei, tetanosului, poliomielitei. Deși vaccinul pentru hepatită A și B l-am făcut în clasele primare, mi-a fost recomandat un test pentru determinarea cantității de anticorpi. Aparent corpul meu nu mai avea suficienți anticorpi așa că am făcut și vaccinul de hepatită A și B. În total 5 vaccinuri. Mi-a fost recomandat și un tratament preventiv contra malariei pe care nu l-am considerat necesar așa că nu l-am urmat. Pe site-ul organizației mondiale a sănătății sunt hărți mișto unde poți vedea răspândirea anumitor tipuri de boli.

Cand cumperi spray de țânțari trebuie să fii atent la cantitatea de deet. Un spray bun trebuie să aibă undeva la 50% deet.

Ceva ce mie mi-a dat foarte mari bătăi de cap a fost obținerea vizei pentru China. Fără bilete de avion sau rezervare făcută prin intermediul unei agenții de turism este destul de greu să îți fie acceptată aplicația. Eu am aplicat la Ambasada Chinei din Ulanbator, unde a trebuit să stau la cozi de sute de persoane pentru că perioada în care am aplicat a coincis cu perioada în care studenții mongolezi aplicau pentru viza de studii. Prima dată mi s-a spus că trebuie să aștept 3 săptămâni ca documentele mele să fie trimise în Beijing pentru verificare, ceea ce însemna să stau 3 săptămâni în Mongolia fără pașaport, iar viza mea urmă să expire în 2 săptămâni. Am spus pas. M-am întors peste 2 zile cu un dosar mai bine pus la punct, cu zboruri rezervate care urmau să fie anulate imediat după obținerea vizei și cazări făcute prin intermediul unei agenții de turism unde lucra un prieten. După mai mult de 16 ore de stat la coadă în 2 zile diferite, am obținut în sfârșit viza. Încă o dată am regretat proasta organizare, dar altfel nu l-aș mai fi cunoscut pe consulul României în Mongolia care a studiat și locuit în România în anii `90. Ah, și neapărat trebuie să declari că ești angajat și să lași numărul unui coleg, șef care poate confirma asta în cazul în care au nevoie de confirmare. De asemenea site-ul MAE, secțiunea condiții de călătorie, te poate ajuta să îți faci o listă cu documentele de care ai nevoie.

Dar în final, cât de importantă este spontaneitatea într-o astfel de călătorie?

Cred că spontaneitatea este cea mai importantă. Pentru că totul a fost planificat din mers și în funcție de starea de moment, uneori eram dezamăgită de cum arătau locurile în care ajungeam sau de timpul pe care îl petreceam pe drum. Pot spune că asta este ceva ce mi-am dezvoltat pe parcursul acestei călători.

Da, trebuie adesea să înțelegem că nu totul merge conform planului, dar că tocmai în asta poate consta farmecul călătoriei. În afară de a deveni mai spontană, ce altceva ai descoperit despre tine datorită acestei experiențe? Ai deprins noi aptitudini?

Mi-am dat seama că șoarecii, gândacii, șopârlele, păianjenii și alte vietăți al caror nume nu l-am aflat încă, nu sunt deloc periculoase și nu îți fac nimic rău, asta dacă nu te deranjează zgomotul pe care îl fac în timp ce vrei să dormi.

Pot să mănânc mai orice.

Oricăt de minunate ar fi locurile pe care le văd, cel mai mult contează cine mă însoțește. Și chiar am simțit asta.

Fericirea nu stă în lucruri materiale.

Sunt de acord cu tine. De asemenea, eu consider că nu este nevoie de sume mari pentru a călători și a explora lumea. În schimb, în afară de entuziasm și curiozitate, de ce crezi că mai este nevoie pentru a pleca într-o astfel de aventură?

De foarte mult curaj. Iar în afară de asta, cred că mai ai nevoie de o pereche de încălțări foarte bune, pentru momentele când te rătăcești sau hostel-ul pe care l-ai rezervat cu câteva ore înainte nu e de găsit și trebuie să te învârți în cerc mai mult de oră cu un rucsac de aproape 15 kg în spate. Și un rucsac de calitate. Asta nu am avut. Încălțări am avut o pereche de adidași Salomon cărora le datorez viața.


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 + three =

%d bloggers like this: