Interviu Latam

Între muzică, libertate și carantină: la festival în vremuri de pandemie

O plajă în Caraibe, înconjurată de palmieri, mare, prieteni și muzică, pare locația ideală pentru a îți petrece carantina. Pentru participanții de la Tribal Gathering din Panama, plaja chiar a devenit un adăpost pe timp de pandemie. Marius (DJ Latam), unul dintre artiștii care a fost invitat la festival, ne-a împărtășit experiența lui, printre momentele de bucurie, armonie și incertitudine. 

Pentru a afla ce a însemnat să rămâi blocat în Panama, dar și ce se va schimba în lumea muzicii psy și a festivalurilor din cauza crizei generate de coronavirus, vă invităm să citiți interviul cu Marius.

Salut Marius! Ne bucurăm că te-ai întors cu bine din Panama, de la festivalul denumit de Vice Ultimul festival de pe pământ, la care ai fost invitat ca artist. Cum a fost experiența pentru tine, mai ales după ce situația voastră a apărut în presă?

Salut! Mulțumesc pentru urări, mă bucur și eu că am regăsit în general pe toată lumea bine.

A făcut destul de multe valuri materialul prezentat de Vice, am primit câteva zeci de mesaje, plus tag-uri pe diverse pagini și grupuri de la oameni care voiau să știe ce fac și care-i situația, mai ales că apar și eu scurt în video. 

N-a fost numai Vice, s-a dus vestea pe o grămadă de canale: BBC, The Guardian, France Press, etc. Oricum reportajul acela a fost și un pic senzaționalist. Chiar mi-a dat ocazia să reflectez la niște lucruri cu ocazia asta. Noi tindem să hulim presa, mai ales pe cea mainstream, dar de fapt oamenilor le place drama și senzaționalul așa că s-ar putea să fie simplu vorba de o întâlnire a cererii cu oferta. Cred că toți avem și prieteni care când povestesc ceva exagerează, ba chiar inventează pe ici, pe colo ca să facă povestea mai spectaculoasa. . 

Vedeai coronavirusul ca pe o criză la nivel global înainte de a pleca din țară la începutul lunii martie?

Nu cred că puteam să-mi imaginez ceea ce a urmat. Începusem să citesc despre asta câte puțin încă din ianuarie. Eu încerc pe cât posibil să fiu conectat la ce se întâmplă prin lume. Cu două-trei zile înainte să plec deja se confirmase primul caz și în România, iar pe drum spre Panama se simțea o oarecare îngrijorare în jur. Pe drum am văzut oameni cu măști și un pic panicați, deși majoritatea n-avea niciun stres, inclusiv eu. 

Ce a urmat cred că a surprins pe aproape toată lumea: în trei săptămâni situația a escaladat atât de mult încât era să nu mai putem pleca de acolo. Întâi am intrat în carantină la locație cu armata la intrarea în festival, avioanele se anulau și reprogramau de câteva ori, iar apoi nu mai erau zboruri, țară după țară închizând granițele. Practic am plecat în ultima zi posibilă pentru că aeroportul din Ciudad De Panama urma să se închidă pentru 30 de zile. Încă mai e închis și acum. Au fost mai mulți oameni care nu au mai reușit să plece, unii au fost prinși prin orașe, alții sunt încă pe plajă. 

Când am ajuns în București m-a lovit un frig de iarnă cu vânt rece și am mers direct în izolare la apartamentul unei prietene în centrul orașului. Deja nu mai erau oameni pe străzi, autobuzele circulau goale, traficul aproape dispăruse. A fost o senzație ciudată, suprarealistă.

Referitor la contactul cu Ministeru Afacerilor Externe, cum s-a desfășurat comunicarea cu autoritățile statului român?

Le-am trimit un email și ne-au contactat ei pe WhatsApp. În rest, am ținut legătura și cu consulatul onorific din Panama și cu ambasada din Columbia. Au încercat să ajute.

Din fericire, ai ajuns acasă la timp și cu bine. În restropectivă, cum a fost experiența de la festival pentru tine?

Memorabilă, chiar e un festival super tare care mi-a oferit mai mult decât m-aș fi așteptat. Ține două săptămâni și e împărțit conceptual în două părți. Prima săptămână e dedicată triburilor, workshop-urilor și activităților în timpul zilei, iar seara și noaptea atenția se schimbă către concerte live și world music. A doua săptămână triburile pleacă și începe muzica electronică, psytrance la scena principală , techno la scenă secundară, iar chill la altă scenă. Pe toată durata festivalului, seara au loc spectacole de circ și cabaret. Mai există un teatru, un cinema, iar toate astea au loc în Sat – cum l-au denumit ei –  un spațiu construit de la zero care include și târg de mărfuri, restaurante, chai shop, etc.

Locul e minunat: plajă, marea Caraibelor, vremea e perfectă, iar chiar că e junglă, nu sunt nici insecte sau animale periculoase. M-am descălțat când am ajuns și m-am mai încălțat când am plecat. Am umblat desculț inclusiv noaptea.

Cu siguranță sună ca o experiență memorabilă din ce ne-ai povestit. Ai avut impresia că atitudinea altor persoane care au participat era diferită în funcție de naționalitate sau aceste bariere se prăbușesc în timpul unui festival de genul acesta?

Oamenii au personalități diferite și probabil că purtăm în noi și cultura locului în care ne-am născut și crescut. Există multă diversitate pe planeta noastră, dar în general la festivaluri acestea, barierele tind să pice pentru că lumea e deschisă și prietenoasă. În plus, oamenii care participă la astfel de adunări au multe pasiuni și preocupări comune și chiar dacă Tribal Gathering merge pe ideea de diversitate, e mai mai mult un fel de Unitate în Diversitate

Ești unul dintre fondatorii comunității Spacesheep și ai fost implicat în organizarea festivalului Waha. Cum se organizau la început festivalurile și petrecerile în aer liber?

Eram un grup de prieteni pasionați de muzică goa psy, probabil și un pic nebuni în sensul frumos. Prima petrecere Spacesheep a avut loc în 2003. Atunci eu am lipsit pentru că mi-am petrecut vara în Italia. Vorbeam pe internet cu Monica Rouă, mergeam din când în când la câte vreun internet cafe. Eu îi povesteam că merg la prima mea petrecere goa în Roma, ea îmi povestea că se organizează prima petrecere goa Spacesheep. Când m-am întors în țară m-am conectat cu toți ceilalți care închegaseră grupul. Erau câțiva oameni noi pe care eu nu-i cunoșteam, plus câțiva vechi. Practic nu exista scenă psy în România la acel moment. Eram o mână de oameni împrăștiați prin toată țara, iar în anii 2003-2010 lucrurile s-au întâmplat în special în zona Bucuresti-Sibiu.

Primul Transylvania Calling, în mai 2004, s-a organizat și cu ajutorul Spacesheep. Atunci am pus și eu prima oară muzică, total neașteptat. A fost un concurs de împrejurări. Nu era planificat să fac asta, nu știam să mixez, nu aveam idee ce înseamnă să fii dj. Doar aveam un portofel mic cu cd-uri psy pe care îl cărăm peste tot cu mine încercând să convertesc oameni la mișcare. Am pus câteva piese și-am plecat de acolo cu un scop în viață. A fost un eveniment cu profunde implicații existențiale pentru mine.

A urmat o vară în care am mers aproape în fiecare weekend prin pădurile din jurul Bucureștiului, de cele mai multe ori cu boxele de la combina cuiva și un cd player simplu. Toamna am făcut prima noastră petrecere într-un club din București, printr-un prieten grec. Apoi ne-am conectat la WEB, celebrul club, unde am făcut petreceri periodic. Eu am pornit și proiectul Thrancians pentru că voiam mai mult și mai repede și simțeam că am nevoie de ceva solo prin care să-mi pun ideile în practică. A urmat Rebirth, apoi Waha. Scena a crescut constant și tot mai mulți oameni s-au alăturat și implicat. Am făcut istorie, am adus să pună muzică legende ale genului, artiști care mi-au fost idoli. Nu cred c-aș fi putut visa la așa ceva tânăr fiind.

 

Pe lângă evenimentele din România, ai fost plecat și la festivaluri în afara țării. Care dintre festivaluri la care ai participat ca artist te-au impresionat și de ce?

Pot spune că am umblat ceva și am cunoscut foarte mulți oameni mișto peste tot. Sunt mulți artiști buni necunoscuți care contribuie la mișcare. Fiecare petrecere și fiecare festival are ceva unic, iar în general atmosfera la un gathering mai mic e alta față de un festival mare, cum a fost Tribal Gathering, care mi-a plăcut mult. 

M-a impresionat Hadra din Franța ca nivel de producție, energia e incredibilă pe ringul de dans. Waldfrieden din Germania a fost o surpriză foarte plăcută, e un festival mai puțin cunoscut dar care aduce anual 9000 de oameni. Elysium Island în Serbia e o experiență intimă, pe o insula în mijlocul Dunării. Am pus muzică de 3 ori la Sziget în Ungaria, un colos cu 400.000 de oameni, poate deveni chiar ușor intimidant. Exit în Serbia este un festival exploziv. Am fost în Norvegia în pădure la un eveniement cu 100 de oameni la care a nins. În Malta, unde lumea petrece de parcă n-ar există ziua de mâine. Biserica Ruigoord din Amsterdam de asemenea e un loc foarte special, olandezii s-ar putea să fie cei mai mișto oameni din lume. În mare, pot spune că am colindat Europa de la un capăt la altul.

 Acum vreau sa încep sa ies mai mult și prin restul lumii, dar sa vedem situația cu restricțiile de călătorie. În ultimii doi ani am avut niște discuții pentru un tur prin India, dar de fiecare dată au intervenit alte lucruri care m-au ținut pe loc. Probabil nici eu n-am fost foarte hotărât.

Călătoritul și faptul că ai ocazia sa experimentezi și alte culturi și mentalități pot ajuta enorm pentru că scot la suprafață niște frici și te forțează sa le procesezi. Mie mi-au lărgit mult perspectiva asupra vieții.

Ce crezi că am putea să învățăm de la alte festivaluri din străinătate? Asta din perspectiva de dj, organizator și participant.

Sunt multe de învățat. E nevoie în primul rând de mai mulți profesioniști, oameni care chiar să facă din asta preocupare principala și să acționeze în consecință. Să dedice timp, resurse, să să se implice activ, să organizeze, să învețe, să persevereze. Trebuie găsit echilibrul între imaginație plus viziune și pragmatism plus practic. Trebuie înțeles că orice activitate are nevoie să se autofinanteze și să producă, pentru a se putea susține și crește. La noi încă există mentalitatea hippie că nu-i frumos să te gândești și la bani, ceea ce e absurd și complet nerealist.

Artistul are nevoie să mănânce, să plătească chirie, să-și cumpere echipamente, iar organizatorul trebuie să închirieze sunet, să construiască, să plătească oamenii, servicii, taxe și să rămână și el cu ceva la final, altfel face acest lucru doi, trei ani și abandonează. Multe festivaluri și organizații eșuează și din lipsa de expertiză, dar și din lipsa de înțelegere a unor lucruri simple, pentru că experiența o castigi în timp.

Cum vezi organizarea de festivaluri de muzică, după criza covid în România?

Mi-e greu să dau un răspuns la întrebarea asta acum pentru că e greu de anticipat cum va evolua situația cu virusul în lume. Probabil că unele organizații vor da faliment și ar putea fi nevoie de ani că să recuperăm pierderile. Aproape toate marile festivaluri internaționale s-au amânat pentru 2021: Boom, Ozora, Hadra. Trebuia să-mi fac și eu debutul la Ozora anul asta. Pentru prima dată de 10-15 ani nu știu ce-o să fac la vară. Probabil lucrurile o să migreze spre gathering-uri locale și mai mici, petreceri cu artiști locali. Asta măcar pentru o vreme. Trăim vremuri interesante cu multe schimbări, ce urmează depinde mult și de alegerile pe care le facem. 

Cu siguranță! Chiar că momentan situația festivalurilor este incertă, muzica rămâne o parte importantă din viața noastră. De aceea, suntem curioși să aflăm care este mixul tău preferat de ascultat în carantină.

Nici nu prea am putut să ascult muzică pentru s-au întâmplat tot felul de lucruri, deși am stat în casă în mod paradoxal. A fost o perioadă destul de introspectivă pentru mine. Dar pot să vă invit la mine pe SoundCloud și poate găsește fiecare mixul preferat acolo. 

https://www.facebook.com/djlatam

https://www.youtube.com/djlatam

https://www.instagram.com/djlatam

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

16 − five =

%d bloggers like this: