Interviu cu Jeno Major – de la rasarit la apus

Jeno Major este un mare iubitor de natura, actor si fotograf, castigator a multiple premii internationale de fotografie.

Suntem incantati ca ne-a oferit ocazia sa discutam despre ce inseamna pentru el natura, despre aventuri care te lasa cu sufletul la gura si despre conexiunea om natura.

Valentin: Salut Jeno! Sa-mi spui cand esti pregatit 🙂

Jeno Major:Salut Valentin! He hee,pai pregatit nu stiu daca sunt,dar hai sa-i dam drumul!

V: In primul rand, doresc sa-ti multumesc pentru aceasta oportunitate. Am vazut cateva fotografii de-ale tale pe un grup de fotografie pe facebook si mi-au placut foarte mult, si am  zis sa-ti dau follow!

J: Ma bucur ca ti-a placut ce ai vazut!

V: Sunt absolut geniale. Surprind perfect momentul respectiv. Si ceea ce am observat, este ca faci multe poze la apus sau la rasarit.

J: Numai.

V: Si atunci cred ca este un moment magic.

J: Doar atunci.

V: De unde a pornit pasiunea pentru fotografie?

J: Pai nici eu nu stiu exact.Am fost iubitor de natura dintotdeauna. Tata a reusit sa-mi insufle aceasta pasiune de cand eram mic, sa ies in natura, pe munti si alte coclauri. Acum vreo cativa ani, 7 mai exact am devenit vegetarian, m-am lasat si de fumat si baut si viata mi s-a schimbat radical. Totul s-a schimbat in jurul meu, viziunea mea despre viata a devenit alta. Cercul de prieteni s-a schimbat, absolut totul, parca as fi inceput o viata noua! O mare pasiune a mea inainte de asta a fost pescuitul. Eram la pescuit in orice moment liber pe care il aveam. Odata cu schimbarea de care am vorbit, m-am lasat si de pescuit, n-am vrut sa mai ranesc animale. Si de vreo 4 ani incoace am inceput sa fotografiez. M-am tot intrebat cum de a fost posibil ca aceasta pasiune, care acum m-a acaparat cu totul, sa stea ascunsa atatia ani intr-o stare latenta si sa rabufneasca cu asa o forta, atat de tarziu in viata mea!

V: Ma bucur sa aud asta, ca ai reusit sa te transformi complet. Natura intr-adevar este un loc spectaculos. Si eu unul sunt iubitor de munte, si merg de cate ori am ocazia. Linistea respectiva, spatiul mental pe care il ofera si te trece foarte mult in momentul prezent

J: corect

V: Dar stiu in acelasi timp, cat poate fi de aventuros, plin de camaraderie. In legatura cu asta, poti sa-mi povestesti una dintre aventurile tale pe munte?

J: Da, muntele poate sa-ti ofere momente minunate, dar poate fi si foarte periculos. Trebuie sa-l respecti si atunci si el va avea grija de tine. Eu sunt un solitar de felul meu. Merg de obicei singur. Imi place sa fiu doar eu si gandurile mele. In plus, fata de asta, ma pot concentra mult mai bine pe ceea ce am de facut, respectiv fotografiat. De aceea iesirile mele pe munte au o doza mai mare de risc, stiu ca nu e tocmai ok sa mergi singur pe munte dar imi asum riscurile! Am avut mai multe patanii pe munte, de la intalnirea cu animalele cele mai salbatice din fauna noastra, inclusiv ursul, care chiar a incercat sa ma atace, pana la trairea unor momente in care chiar am crezut ca va fi sfarsitul. Avalanse si chinul indurat in conditii meteo groaznice, cu temperaturi mult sub minus si vant pana la 120km/h. Dar cel mai frica mi-a fost in  Alpii austrieci, cand in incercarea mea de a ajunge pe un varf de 3.100m am ajuns la un moment dat pe un perete de stanca cu un grad de inclinatie destul de mare care era acoperit de gheata si la un moment dat n-am mai putut sa urc. Incepand sa alunec, avand hau de sute de metri si in dreapta si in stanga mea, eram ca pe o muchie de cutit. Atunci m-am ranit la maini, zdrelindu-mi degetele pana la sange in incercarea mea sa ma tin cu toti dintii de munte sa nu cad in hau! Era sa folosesc si dintii ca sa nu cad! Stiu, am fost putin inconstient, urcand fara coltari si piolet, dar era August si nu am crezut ca va fi nevoie pe acel munte. Alunecam in jos incet, incet si incercam disperat sa ma agat de ceva! Deodata m-am oprit, opintindu-ma intr-o mica denivelare pe care o avea peretele de stanca! Am stat acolo cateva minute bune in care mi-am evaluat viata, cu o frica de moarte! Pana la urma am reusit sa cobor, dar  dupa cate sute de metri de coborare, un perete gros de 6-7 m de gheta cu zapada pe el, lat de vreo 40-50 m si lung de vreo 100m a inceput sa se pravale la vale cu un zgomot asurzitor, intr-o avalansa cum n-am mai vazut, terifica! Noroc ca asta nu se intampla pe versantul pe care eram eu, ci pe cel din fata mea. A fost o experienta unica,din care am invatat multe si pe care nu vreau sa o mai traiesc!

V: Ca tot povesteai despre asta, care a fost cel mai greu moment in care ai fotografiat?

J: Cred ca fost in Dolomiti, la -18 grade si cu zapada pana la brau incrcand sa fotografiez superluna. Au fost niste momente magice, lumina buna, atmosfera ,tot ce trebuie, dar eram  atat de inghetat incat nu am putut sa-mi folosesc echipamentul. Am facut cateva cadre, dar nu a iesit nimic. Trepiedul nu l-am putut folosi, iar fotografiile facute din mana au iesit toate miscate! Dar momentul a fost superb!

V: Am vazut cateva poze de acolo si arata superb locul. Am vazut, de asemenea, poze recente din Slovenia si de asemenea, din multe locuri din Romania. Ti-a ramas in suflet vreun loc preferat?

J: In sufletul meu sunt toate locurile, poate chiar si cele pe care nu le-am vazut vazut inca!  Nu pot sa aleg. Sunt atatea locuri minunate pe planeta asta. Daca ar fi sa aleg cateva ar fi Fundatura Ponorului, Bucovina,  Val D’Orcia in Toscana si bineinteles Dolomitii.

V: Bucovina are ceva special. E ca o intoarcere in timp

J: Da,dar si in Maramures. Poate mai abitir. Acolo se mai mentin cat de cat lucrurile arhaice,traditia, mai vezi oamenii imbracati in straie stramosesti traditionale, nu doar duminica cand merg la slujba!

Din pacate lucrurile astea au inceput sa se piarda, locul traditie fiind luat de kitsch si prost gust.

V: Noi incercam prin canalele acestea de comunicare sa aratam si partea frumoasa a tarii, a vietii, Sunt tot felul de stimuli care ne provoaca ori stari de depresie, ori de anxietate.  Si ma gandesc, cum am putea sa determinam oamenii sa priveasca natura, asa cum o privesti tu.

J: Nu stiu , nu cred ca oamenii pot fi determinati sa priveasca natura altfel decat sunt ei obisnuiti. Cred ca trebuie sa te nasti cu asta.

V: Sa simti conexiunea

J: Conexiunea o simti sau nu. Nu poti fi invatat sa faci asta.

V: Dar pe  langa locurile in care ai fost, unde ai mai vrea sa calatoresti?

J: Peste tot. O sa calatoresc cat imi sta in putinta

V: Ma bucur sa aud asta Jeno!

Am sa te rog sa alegi o fotografie, care te atinge atunci cand o privesti. Una dintre preferatele tale.

Jeno Major este un mare iubitor de natura, actor, si tinde sa devina fotograf.

Iti recomand sa intri pe https://www.jenomajor.com/ sau pe pagina lui de facebook https://www.facebook.com/jeno.major.5 sa vezi mai multe poze faine.  

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

thirteen + 19 =

%d bloggers like this: