Iele, Jāņi și Kupala: cum supraviețuiește și se adaptează un obicei păgân în Europa

Pe 24 iunie, tinere din Letonia îmbracă costume populare, își împletesc părul cu florile câmpului și dansează în jurul focului. Ceva mai la est, rusoaicele se îmbracă în rochițe albe, dansând în cercuri în jurul focului de tabără. Și ele, dar și polonezele, își împletesc părul și îl decorează cu flori. La noi, sânzienele – ori perechea lor ceva mai malefică, ielele – poartă costume asemănătoare și flori în păr în timp ce dansează în noaptea de 23 spre 24 iunie. Deși e drept că toate aceste țări împărtășesc un trecut comun, tradiția din spatele acestor evenimente își are originile în vechile mitologii care au influențat Europa. Pentru o lungă perioadă de timp, oamenii au celebrat Soarele ca pe o zeitate, iar Solstițiul de vară a căpătat o importanță spirituală majoră în cele mai multe culturi. Transformate și adaptate după secole de creștinism și schimbări culturale, vechile tradiții și ritualuri păgâne continuă să supraviețuiască în întregul continent, adesea deghizate în spatele altor sărbători.

În zilele noastre, cea mai faimoasă ceremonie din jurul Solstițiului are loc la Stonehenge. În jurul megaliților de la Stonehenge s-au format numeroase supoziții și legende, dar cert este că acest monument continuă să ne fascineze și să ne surprindă. Aliniat la poziția Soarelui în ziua de Solstițiu, Stonehenge rămâne unul dintre locurile principale în care oamenii se unesc pentru a celebra Soarele și importanța sa pentru viața pe Pământ. Totuși, tradițiile și ceremoniile din jurul Solstițiului nu se opresc în Anglia, iar celebrări ale Solstițiului de vară apar în tot nordul și estul Europei. 

În 2019, filmul regizat de Ari Aster, Midsommar, a stârnit interesul oamenilor pentru folclorul păgân și tradițiile din jurul Solstițiului de vară. Acțiunea filmului are loc în Suedia, în perioada midsommar-ului, iar o mare parte din poveste este centrată în jurul runelor, tradițiilor păgâne și simbolismului din folclorul nordic. Deși povestea este pur fictivă, iar o mare parte dintre referințele mitologice au doar scop artistic, Midsommar este o sărbătoare importantă în Suedia zilelelor noastre. Sărbătorită în vinerea dintre 19 și 26 iunie, Midsommar este a doua cea mai importantă sărbătoare din Suedia, după Crăciun. Printre coronițele de flori, dansuri și mâncăruri tradiționale, unu dintre cele mai puternice simboluri este midsommarstång, stâlpul din lemn în jurul cărora au loc dansurile tradiționale. Deși nu există un consens cu privire la simbolistica lui, se pare că acest stâlp ar reprezenta fie fertilitatea, fie conexiunea dintre iad, pământ și rai. 

Asemănător tradiției din Suedia, letonii sărbătoresc Ligo și Jāņi – două sărbători în jurul Solstițiului de vară cu o moștenire puternică a tradițiilor păgâne. Sărbătoarea este celebrată în noaptea dintre 23 iunie spre 24 iunie, o adaptare creștină, pentru a coincide cu celebrarea Sfântului Ioan Botezătorul. Chiar dacă data nu mai coincide cu Solstițiul de vară după venirea creștinilor, oamenii continuă să celebreze Soarele, iar una dintre activitățile principale rămâne privitul apusului. De altfel, letonii aprind focuri de la apus până la răsărit, iar grupuri de fete împodobite cu flori dansează în jurul acestor focuri, într-un ritual asociat adesea cu lumina, fertilitatea și norocul în dragoste. Totuși, aceste evenimente nu reprezintă doar lumină și noroc, iar folclorul acestora consideră că spiritele rele pot apărea în aceste nopți. Multe dintre aceste spirite sunt numite vrăjitoare și se îmbracă în alb, deghizate ca fete inocente, încercând să păcălească și să blesteme oamenii inocenți. Pentru a se feri de ele, unii oameni își împodobesc animalele cu ghirlande ori aprind lumânări în noaptea de 23 iunie. 

Tradiția creștină din Polonia a încercat pentru foarte mult timp să elimine vechile tradiții păgâne din cultura și folclorul polonez. Wianki, sărbătoarea din jurul Solstițiului în Polonia, a fost interzisă chiar și în 1981, odată cu aplicarea legii marțiale. Chiar și așa, o sărbătoare a cărei origine se află în epoca precreștină, Wianki a fost din nou organizată oficial după 1992 și supraviețuiește în Polonia modernă. Asociată în zilele noastre cu Sfântul Ioan, Wianki a fost inițial o sărbătoare păgână în care era celebrată Kupala – zeitatea recoltelor și a iubirii. Împodobitul fetelor cu ghirlande, împletirea coroanelor de flori și aruncarea acestora pe râuri sunt vechi ritualuri din Wianki care erau asociate cu fertilitatea. În zilele noastre, ele au căpătat și semnificație botezului, prin influențele lăsate de creștinism. Totuși, ritualurile din spatele acestor ceremonii au o moștenire păgână evidentă, iar polonezii le asociază adesea cu identitatea lor culturală.

Confruntați cu regimuri politice opresive, polonezii au căutat întotdeauna să mențină vii vechile tradiții și ritualuri care puteau conferi o identitate poloneză. În anul 1995, Rodzimy Kościół Polski  (Biserica autohtonă poloneză) a fost înregistrată oficial la Ministerul de Interne. O grupare religioasă slavă și păgână, Biserica autohtonă poloneză își are fundamentele religioase în credințele pre-creștine ale popoarelor slave. Aceștia acordă o mare importantă sărbătorii Solstițiului, Święto Ognia i Wody, folosind din nou simbolurile clasice ale celebrării soarelui: focul de tabăra, cununele de flori și dansurile în jurul focului. În afară de această biserică oficială, în Polonia există diverse grupuri neoficiale care continuă să urmeze vechile sărbători păgâne. La un mileniu după ce Polonia a devenit oficial creștină, fundația Watra își construiește primul templu păgân în locul unde au fost găsite ruinele unor foste temple slave. Având ca temelie folclorul, aceștia vor să reînvie credință autohtonă slavă, bazată pe natură și ciclurile sale, acordând însemnătate simbolică și ceremonială solstițiilor si echinocțiilor.

În România, noaptea de Sânziene este sărbătorită între 23 și 24 iunie, adunând o mare parte dintre vechile tradiții păgâne. Asemănător credințelor din alte țări europene, Noaptea de Sânziene are o mare însemnătate în folclorul românesc pentru bunăstarea recoltelor și pentru dragoste și fertilitate. Considerată o noapte magică în folclorul autohton, o mare parte din tradițiile rămase până în zilele noastre se reunesc în jurul creaturilor fantastice.

Sânzienele, îmbrăcate în alb și purtând coronițe de flori, sunt considerate zânele bune, aducând prosperitate și belșug. În anumite zone ale țării, grupuri de fete joacă Drăgaica, un ritual de origine agrară, menit să aducă noroc și recolte bogate. Fetele din sate se îmbracă în alb, dansând adesea în jurul focurilor, alegând o Drăgaica, pe care o împodobesc cu flori de sânziene. Alaiul de fete pleacă prin sat, cântând și dansând ori făcând sărituri în semnul crucii. De asemenea, există și zânele rele, denumite iele. Acestea au un aspect asemănător cu cel al sânzienelor, dar conform vechilor tradiții, aduc ghinion în dragoste ori probleme de sănătate. Tocmai de aceea, legendele spun că ielele apar în toiul nopții, iar că nimeni nu ar trebui să le privească, pentru a se feri de vrăjile lor. 

Ritmul de viață al oamenilor, deciziile legate de culturi și recolte, precum și cele legate de dragoste și fertilitate, au fost influențate din cele mai vechi timpuri de Solstițiul de vară. Cele mai multe culturi europene și-au continuat vechile ritualuri după venirea creștinismului, demonstrând nu doar importanța influenței Soarelui, ci și necesitatea conservării acestor tradiții pentru identitatea lor culturală. Este drept că noile ceremonii din jurul Solstițiului sunt astăzi strâns legate de sărbători creștine, precum și că acestea și-au păstrat doar o valoare simbolică. Totuși, dincolo de micile diferențe culturale, aceste tradiții se reunesc în jurul aceleiași mitologii, bazată pe observațiile făcute de vechile culturi asupra Soarelui și a ciclurilor sale.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three + ten =

%d bloggers like this: