Earthling – responsabilitate și compasiune pentru o viață zero waste

Alegerile pe care le facem în câteva secunde pot afecta planeta pentru mii de ani.

Gabriela Constantinescu, inițiatoarea proiectului Earthling, este una dintre persoanele care au devenit conștiente de efectele nocive ale stilului contemporan de viață. Mai important de atât, Gabriela nu s-a oprit la procesul de conștientizare, ci a ales să își schimbe modul de viață, dorind să ducă mai departe mesajul ei. Cu răbdare, compasiune și multă informare, aceasta a pornit pe drumul unui stil de viață zero waste.   

Gabriela ne-a povestit ce a motivat-o să înceapă acest drum, dar și ce obstacole a întâmpinat pe parcursul acestei călătorii. Prin Earthling, aceasta oferă sfaturi sincere și eficiente celor care vor să facă un pas mai departe pentru salvarea și protejarea mediului înconjurător. Ceea ce ne-a împărtășit ne ajută să înțelegem complexitatea unei astfel de decizii, dar mai ales trezește în noi simțul responsabilității și al respectului pentru ceea ce ne înconjoară. 

Trăim într-o societate a consumerismului, în care rareori ne gândim la impactul nostru asupra mediului înconjurător. Deși tot mai mulți oameni devin conștienți de efectele nocive ale acțiunilor lor, prea puțini dintre noi luăm atitudine pentru a ne schimba stilul de viață. Tu ai adoptat o atitudine fermă, în care ți-ai propus să duci a zero waste lifestyle. Ce te-a motivat să iei această decizie?

M-a impactat foarte tare să realizez că fiecare ambalaj de plastic din casa mea va fi pe Pământ mult după ce eu nu voi mai fi, de ordinul sutelor de ani. A început să mi se pară tot mai nelalocul lui să consum, de pildă, apa, o resursă care izvorăște direct din natură, dintr-un ambalaj pe care îl folosesc o singură dată, iar apoi îl arunc, pentru ca el să fie aici și după 15 generații. Plasticul poate fi reciclat doar de două-trei ori înainte să devină de nefolosit și își pierde dramatic din calitate.

M-a motivat să proiectez lumea ideală în care mi-ar plăcea să trăiesc și m-am concentrat pe ce a ținut de mine ca ea să devină posibilă în spațiul meu.

Pe de altă parte, m-a motivat un prieten de-al meu care s-a întors după o călătorie de doi ani în jurul lumii cu acest obiectiv, să devină Zero Waste. A însemnat mult pentru mine să am un partener de drum cu care să împărtășesc provocările și dilemele de la începutul procesului. A contat și să mă inspir din poveștile altor oameni care au adoptat un stil de viață fără risipă, mi-a devenit foarte clar că e o tranziție pe care vreau să o fac și eu.

În momentul în care ai început acest stil de viață exista un singur magazin online pentru produse zero waste în România. Având în vedere cât de puține resurse existau la acel moment, cât de dificilă a fost tranziția spre acest stil de viață? De altfel, care ți s-a părut cel mai mare obstacol?

A fost nevoie să fac foarte mult research pentru fiecare produs pe care voiam să îl înlocuiesc cu o alternativă fără plastic. Am început cu tot ce înseamnă consumabil (pastă de dinți, deodorant, șampon etc.). Și că tot vorbim de Zero Waste, deciziile pe care le-am luat la început nu l-au bifat neapărat pe zero din poveste. Mi-am comandat produse pe care nu le găseam aici de la magazine Zero Waste din UE, la vremea aceea cel mai mult din UK. A fost o provocare faptul că simțeam să fac tranziția cât mai repede, însă uneori nu puteam să duc ritmul acela accelerat nici din punct de vedere financiar, nici psihic.

Ce a mai fost dificil a fost faptul că e un subiect foarte complex, cu multe nuanțe și, mai ales la început, simțeam că mă pierd în ele și că rămân blocată în indecizie. Când evaluezi cât de Zero Waste e un produs, e important să te uiți și la cum “ia naștere”, dar și la “sfârșitul vieții” lui. Când am ajuns la momentul în care să îmi iau săculeți reutilizabili, de exemplu, citeam că cei din material sintetic (cu plastic la bază) consumă mai puține resurse să fie produși decât cei din bumbac și că pe aceia din bumbac e nevoie să îi folosești de sute de ori până ce neutralizezi resursele consumate. Cât despre finalul vieții, cei din bumbac se biodegradează, pe când ceilalți nu se descompun. Până la urmă am ales bumbacul, mi-am cumpărat câțiva la început și la un moment dat am împrumutat o mașină de cusut ca să îmi transform bluze pe care nu le mai purtam în săculeți reutilizabili.

Bănuiesc că ai aflat foarte multe lucururi despre un stil de viață eco pe parcursul a doi ani de când ai ales acest stil de viață. Despre ce tipuri de produse ai fost surprinsă să descoperi că au un impact negativ asupra mediului?

Cred că cel mai mult m-a surpins să aflu despre microplastice. Când am început tranziția asta, eram foarte focusată pe ce mi-era vizibil – înlocuiesc acest burete de vase din plastic cu unul natural. Însă mi-era necunoscut faptul că, de exemplu, hainele sintetice eliberează microplastice atunci când spăl. Problema cu ele e că sunt atât de mici, încât trec de stațiile de tratare și ajung, în cele din urmă, în ecosistemul acvatic. Ele se întorc în organismul nostru prin hrană și prin apă. “What goes around, comes around”, cum s-ar zice.

În cadrul proiectului Earthling ne povestești despre importanța compasiunii față de noi înșine, dar și despre sentimentele de vinovăție cu care te-ai confruntat. Care a fost impactul psihologic al acestei schimbări?

La început, m-am confruntat cu sentimente de vinovăție când ceva nu mi-a ieșit, iar alteori m-am simțit descurajată sau copleșită de proces. A fost o linie fină la mine între a mă simți responsabilă pentru acțiunile mele și a mă supraresponsabiliza, a-mi pune pe umeri greutăți prea mari.

Cu timpul, am deprins cum să fiu blândă cu mine, să am grijă de mine înainte de orice, să am compasiune față de mine și față de ceilalți. Aveam un apetit pentru perfecțiune cultivat de-a lungul a multor ani și a fost nevoie să mă împrietenesc cu eșecul și să învăț să nu mă mai iau atât de în serios.

În afară de lecțiile importante pe care le-ai învățat despre protejarea planetei și despre efectele nocive ale produselor pe care le folosim uzual, ce altceva consideri că ai învățat prin adoptarea acestui mod de viață?

Mi-am antrenat mult gândirea sistemică, reziliența, perseverența și am învățat multe despre mine, despre limitele mele, despre nevoile mele, despre dialogul meu intern, despre ce mă blochează și ce mă ajută să înaintez.

Societatea românescă pare să facă prea puține pentru a ocroti mediul și pentru a încuraja oamenii cu astfel de inițiative. Cum crezi că ar trebuie să procedăm pentru a schimba această mentalitate în societatea noastră și pentru a crea un simț al responsabilității, în special pentru noile generații?

Eu am mare încredere în noile generații, am întâlnit copii natural preocupați de cum au grijă de planetă. E drept că e posibil să am un bias de confirmare și am și luat contact cu ei în medii de învățare alternative.

Cât despre societate, cred foarte tare că pentru o tranziție spre o economie circulară e nevoie să fi bifat înainte niște căsuțe, ca ea să devină posibilă. Momentan, să trăiești sustenabil e un privilegiu, fiindcă asta înseamnă că ai nevoile de bază asigurate și ești în echilibru fizic și psihic.

De partea autorităților, e nevoie de voință, de viziune și de acțiune pentru a implementa o infrastructură care să fie cât mai accesibilă și mai ușoară pentru utilizator, dar și favorabilă inițiativelor antreprenoriale sau non-guvernamentale. Am în minte, de exemplu, o perioadă în care nu am mai putut recicla sticla și metalul la un operator privat fiindcă legea românească îi era nefavorabilă și nu mai putea colecta toate tipurile de materiale. Asta în condițiile în care oricum era nevoie să depun efort și să mă deplasez pe distanțe lungi ca să pot recicla.

Lucrurile astea funcționează împreună, sistemic. De pildă, Noua Zeelandă are rezultate foarte bune în ceea ce privește grija față de mediu, dar și grija față de locuitorii ei. Au ca obiectiv să planteze 1 miliard de copaci până în 2028. În același timp, au un buget alocat pentru well-being. Sau mai e modelul din Elveția de care tocmai am aflat, unde un sac de gunoi costă în jur de 10 lei și există un singur tip, specific per oraș. În felul ăsta, oamenii sunt încurajați să composteze, să recicleze și să arunce cât mai puțin.

E îmbucurător însă că și la noi tot mai mulți oameni devin preocupați de subiect și cu cât va crește cererea, cu atât actorii mai mari vor fi împinși spre a răspunde la ea.

Ce le recomanzi oamenilor care vor să adopte acest stil de viață?

Să aibă răbdare cu ei și cu apropiații lor, să înceapă cu pași mici, să își onoreze reușitele și să exerseze blândețea și compasiunea. Deja au făcut cel mai important pas. Au devenit conștienți. 

Puteți urmări activitatea Gabrielei pe pagina Earthling.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nineteen + fifteen =

%d bloggers like this: