Cât de diferiți suntem de fapt

Mă tot gândesc la ce înseamnă “we’re all one”; și nu de ieri de azi, ci de când am citit/auzit prima dată cuvintele astea. Motivul pentru care nu-mi este încă destul de clar ce definește expresia în cauză constă probabil în percepția mea despre întreg și despre cum ar trebui să arate sau să se comporte el.

Știu că “dezbină și stăpânește” este un principiu antic și că este încă folosit, dar până la cei care fac asta conștient și constant ne împiedicăm în primul rând de firea fiecăruia dintre noi, de alegerile fiecăruia.

În mintea mea, ca “să fim toți unul” ar trebui să avem, măcar până la un punct, un scop comun; principii comune pe baza cărora să trăim, un nivel de cunoștințe comparabil sau măcar să fim în același stadiu al evoluției. Departe de mine gândul că este obligatoriu să fim la fel pentru a putea funcționa și pentru a ne putea percepe ca pe un întreg. În niciun caz nu mă refer la rasă, preferințele vestimentare sau muzicale, orientarea sexuală, culoarea sau convingerile spirituale ale oamenilor. Însă atâta timp cât unii sunt dispuși să distrugă natura pentru profitul personal în timp ce alții își dau (la propriu) viața pentru a o apăra, lucrurile încep să se complice.

Recunosc, îmi este greu să accept că, de exemplu, oamenii care chinuie animale sunt parte a aceluiași întreg cu cei care le salvează. Îmi este dificil să cred că suntem una cu jandarmii dispuși, pentru salariu sau/și de plăcere, să gazeze, să bată, să aresteze și să amendeze oameni nevinovați care nu fac altceva decât să-și caute dreptatea și să-și ceară drepturile legale. Îmi este imposibil să cred că sunt una cu orice religie gata să cheltuiască milioane și milioane pentru o catedrală atâta timp cât sunt atâția copii care mor de foame, de sete sau împușcați în războaie infinite. Nu-mi dau seama cum aș putea să mă consider parte a aceluiași întreg cu politicienii care dau legi criminale și împotriva oamenilor, împotriva a tot ce e viu și frumos.

Ce ne unește și ce ne desparte, până la urmă? Care sunt gândurile și acțiunile care ne definesc separarea sau întregul? În ce fel trebuie înțeles un medic atunci când refuză să trateze un om sărac și cum ar trebui să îl privim atunci când îl comparăm cu unul care salvează vieți din convingere? Cum ar trebui să ne raportăm la cei care violează, talharesc sau ucid fără nicio remușcare? Suntem parte a aceluiași întreg cu clanurile violente și cu traficanții de copii sau cu stăpânii de sclavi? Mintea mea nu poate trece de gândul că semănăm atât de mult din punct de vedere fizic și bio-chimic dar că avem personalități atât de diferite. Desigur, șansa la educație poate face diferența; la fel cum și condiția materială poate avea un cuvânt greu de spus în formarea fiecăruia, însă trebuie să fie ceva mai mult de atât. Mă refer la acel ceva care ne împarte în oameni dispuși să își bazeze fericirea pe suferința altora și oameni care n-ar putea trăi niciodată cu gândul ăsta.

De câte ori reflectez pe acest subiect încerc să mă opresc la timp, pentru a nu-mi canaliza întreaga atenție și energie într-o direcție negativă și care demonstrează exclusiv că nu avem nimic în comun. Și de fiecare dată când sunt aproape să mă conving că nu e așa și că, în ciuda diferențelor, suntem mai asemănători decât vreau eu să recunosc, apar noi dovezi ale cruzimii și răutății pure a unora pe care îmi este imposibil să ii accept ca “semeni” ai noștri.

Și-atunci? Cum mergem mai departe? Cum să respectăm legi făcute de unii care au că unic scop să ne distrugă pe noi și lumea noastră? Cum să fim alături de cei care inventează religii și mint, fură și omoară în numele unor zeități convenabil născocite? Cum să avem milă față de pedofili sau față de autorități care ne răpesc șansa la o viață normală? Ce atitudine ar trebui să avem față de toate astea și, mai ales, cum să ne considerăm “una” cu ei?

Răspunsul îmi pare a fi foarte departe acum, însă vreau să cred că omenirea va ajunge la acea conștiință colectivă vindecată, că tinde să se curețe de mizeria în care s-a afundat din cauza lăcomiei, că evoluează. Văd din ce în ce mai multe comunități care abordează eficient situația din punct de vedere al calității vieții și sănătății mediului iar asta îmi da speranță. Îmi doresc să fie clar că nu visez la consens unanim și oameni care să aibă aceleași nevoi; ar fi o prostie, pentru că sunt atâtea diferențe splendide care ne fac atrăgători unii pentru ceilalți. Mi-ar plăcea doar să se termine epoca diferențelor majore, de viață și de moarte, acele diferențe care încă ne țin la distanță de a fi “all one”.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five × five =

%d bloggers like this: